Opinii
 
Interviu cu europarlamentarul PDL Cristian Preda
Preda: Mă tem că Boc se va agăţa de funcţie ca Tăriceanu
2 Iulie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
10436 VIZUALIZARI | COMENTARII  45
"Eu văd o relație extrem de tensionată între Guvern și Președinte."

C.P.:  Există, pe de o parte, o solidaritate în jurul liderilor PD din anii '90, există o solidaritate în jurul curentului creştin-democrat promovat de Sorin Frunzăverde, alt lider din anii '90, dar total diferit faţă de Oltean sau Berceanu. Există, pe de altă parte, ceva din PNL, versiunea Stolojan, şi există şi aşa-numiţii „intelectuali" care şi-au asumat o viziune europeană, iar deasupra tuturor acestora există interese de afaceri locale, oameni care nu au nici o legătură nici cu PD ca partid de la începutul tranziţiei, nici cu partitura PNL, reinterpretată de Valeriu Stoica, nici cu liberalismul în care cred eu sau civismul Monicăi Macovei; oameni de afaceri locali, care au nevoie de protecţie politică.

Aceste fracţiuni se bat între ele?

C.P.: E un război surd. Există şi fracţiuni, şi curente ideologice, mai puţin influente decât mi-aş dori.

Din lupta fracţiunilor va rezulta un nou lider?

C.P.: Dacă vor exista reguli corecte de competiţie, da. Dar discuţiile pe baza statutului nu mă încurajează să cred asta. A fost o tentativă de a controla alegerile prin intermediul acestei elite guvernamentale. 


CV Cristian Preda

Este, la 44 de ani, europarlamentar PDL, după alegerile din 2009.

2007-2009. Consilier prezidenţial pentru Educaţie.

2005-2007. Comisar guvernamental pentru francofonie, secretar de stat în MAE.

1992-prezent. Cadru didactic la Universitatea Bucureşti, acum profesor şi conducător de doctorat în domeniul ştiinţe politice, la Universitatea din Bucureşti, ca şi la Universite Libre de Bruxelles.

1991. Licenţă în filosofie la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie.

Doctor în ştiinţe politice la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris 1998.

Doctor în ştiinţe politice la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris.

A publicat peste 10 volume de studii politice.

 

 

"Încet, încet, nici măcar membrii de partid nu mai au încredere în PDL."

"Emil Boc este deocamdată prim-ministru şi ar trebui să ne spună ce are de gând. El nu este un simplu negociator cu FMI, el ar trebui să ne spună care este viziunea lui politică şi care este  modalitatea prin care PDL vrea să depăşească această criză."

"Nu vă ascund că mă tem de un scenariu de genul Radu Vasile sau Călin Popescu Tăriceanu: de un prim-ministru care e atât de sigur pe sine, că nu mai vrea să plece. De la un punct încolo li s-a părut că sunt genii neînţelese care trebuie să rămână cu orice preţ la guvernare."

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
84 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
45. indrazneala lui Preda 18:12 | 28 Noiembrie
george
Aveti dreptate in tot ce spuneti insa trebuie sa actionati cu mai multa hotarare, pe cei de care ati spus ca nu mai au credibilitate nui mai luati in discutie findca nu are nici un sens.
De ce intelectualii tineri din PDL nu actioneaza toti mai hotarat, nu sunt unit, pe semne ca pe unii ii intereseaza numai ascensiunea in partid alaturi de cei puternici desi sunt patati.
44. obsesie 22:54 | 7 Iulie
maria
Dle Preda n-aveti rusine?Pina unde mergeti cu nesimtirea?Tara e in criza si sub ape si dvs criticati fara argumente propiul guvern?Daca nu va regasiti in acest partid nu va agatati de cei 17000 de euro pe care-i primiti de la PE si demisionati dinPDL.Naveti pic de respect fata de cei care v-au pus pe lista si ati devenit eurolarlamentar?Sau ati uiotat ca ati intrat pe pile pe usa din dos?Nu va e ...
43. Noroc ca s-a agatat Tariceanu de functie 13:02 | 7 Iulie
Gianina
Ca daca nu se agata de functie si ar fi luat drept buna promisiunea ca dupa ce demisioneaza va fi repus din nou in functie l-am fi avut pe Boc din 2005 si nici macar cresterea aia economica pe care am avut-o cu Tariceanu n-am mai fi avut-o si nici cresteri de pensii si salarii iar sistemul de sanatate si educatie era de atunci la pamant. Macar asa am avut un "break" ca sa respiram ...
42. cameleoni 10:22 | 7 Iulie
spun
"Emil Boc este deocamdată prim-ministru şi ar trebui să ne spună ce are de gând. El nu este un simplu negociator cu FMI, el ar trebui să ne spună care este viziunea lui politică şi care este modalitatea prin care PDL vrea să depăşească această criză."
dar cand l-ati pus prim ministru v-a spus care e viziunea lui ? intreaba-l pe basescu ce e de fapt boc ca despre masurile de ...
41. Ipocrizia Allanei 18:10 | 6 Iulie
M.M.
 
Scris de allana
Daca-aifi in locul lui Boc ai demisiona.Noroc ca nu esti.Si incearca si d-ta dl.Preda sa mai si faci ceva palpabil,sa se vada.Nu sti decat sa critici.Nu neg,critica ,in unele cazuri e bine venita,dar la d-ta a devenit o obsesie.Sa nu crezi ca te admira cineva,la ce faci seamana a ipocrizie si tradare.
 
Critica e un sut în fund si un pas înainte, dupä cum e vorba româneascä.
Românii acceptä greu critica pentru cä din pruncie au fost învätati sä nu reactioneze si nici sä critice. Totul e tolerat färä a avea o pozitie personalä.
De aceea s-a ajuns la aberatiile economice-politice-culturale din Romania. Mergeti precum racul, tot înapoi si asa multe generatii sunt sortite numai ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
122
Demiterea Presedintelui este o sancțiuni gravă si de aceea trebuie votată de majoritatea celor care au drept ...
In toata Europa se vorbeste despre ce masuri trebuiesc luate contra Crizei, despre Pactul de Stabilitate, si ...
demiterea presedintelui prin votul majoritatii care se prezinta la vot e corecta , varianta actuala in fapt ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

cauta in Opinii
Autor:

banner_imopedia_300x250.gif

exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI