Ce aţi făcut în război?

S.N.: În `40 s-a jucat marea dramă. Dacă România şi ţările baltice s-ar fi unit în faţa ruşilor... Dar politicienii nu au ştiut să facă nimic. Oricum, Rusia era cea mai mare forţă militară atunci. A intrat în război cu 2.800 de tancuri, pe când germanii aveau câteva sute. Dar eu cu soldaţii mei ne-am băgat tot timpul în avangardă şi ne-a mers bine. Am pornit de la Iaşi, am ieşit prin Basarabia şi am ajuns, doinind şi fluierând, până la Caucaz. Făcusem un târg cu soldaţii mei că nu pot să tragă opt lovituri de artilerie pe minut. Dar au tras. Şi nu era simplu să pui focosul şi să alegi unghiul de tragere aşa repede. Am rupt în două cu performanţa asta. Domnule, i-am urât pe ruşi cum nu-ţi poţi închipui! Dacă aş fi putut să înghit Rusia toată, aş fi înghiţit-o! Îmi amintesc că am reuşit să capturez lada de finanţe a unei unităţi ruseşti. Era cât masa de mare, îmbrăcată în piele de bizon. Plină de ruble! Am împărţit bani ca un Mecena atunci. Şi mi-a mers bine, domnule! Mi-a mers bine!

Ce-aţi simţit când România a întors armele?

S.N.: Am fost distrus (oftează greoi)! Să zici azi "ăsta e Dumnezeu" şi mâine "ăsta nu mai e Dumnezeu", să-l scuipi şi să-l înjuri, e groaznic.

Când aţi aflat de crimele comandate de Hitler?

S.N.: După război. Nu ştiau nici nemţii. Unii bănuiau. Nu m-am aşteptat, a fost măciucă pentru mine ca să aud că poporul care i-a dat pe Wagner sau pe Mann a putut să facă asemenea lucruri.

Ce vă amintiţi din ziua în care a abdicat Regele Mihai, 30 decembrie 1947?

S.N.: Nu bănuiam nimic. Stăteam în Cotroceni atunci şi, în drum spre casă, am trecut pe Calea Victoriei. Atunci am văzut că becurile de pe gardul Palatului Regal s-au aprins. Mi-am zis că e ceva! Apoi am aflat. Se mai adunaseră şi alţii ca mine şi stăteam peste drum de palat. Atunci grupul care era lângă palat a început să strige "Ura, trăiască regale!". Dar noi, de partea cealaltă, am început să huiduim. Eram regalişti şi naţionalişti adevăraţi şi ştiam ce urma. Eu citisem mult şi cunoşteam planul ruşilor.

Cum priviţi Casa Regală după 1990?

S.N.: Am să-ţi răspund printr-o întâmplare. Am fost invitat acum câţiva ani, alături de Cavalerii Ordinului "Mihai Viteazul", la dejun la Palatul Cotroceni, unde participau Traian Băsescu şi Regele Mihai. La sfârşit, regele a dat mâna cu noi toţi. M-am pus ultimul în rând. Şi când a ajuns la mine, i-am spus: "Majestate, ieşiţi din amorţeala în care trăiţi. Luptaţi-vă, că nu se luptă nimeni pentru dumneavoastră!". Şi mi-a răspuns: "Singur?!". M-a dezamăgit. M-am convins definitiv că nu are priză.

Credeţi că astăzi cetăţenii români mai au simpatie faţă de Casa Regală?

S.N.: Nu ştiu. N-au trăit vremurile cu regalitatea. Somonii, după migraţie, se întorc exact pe cursul de apă pe care îl ştiu. Dar dacă românul nu ştie unde s-a născut... Regalitatea, întâi de toate, impune disciplină şi respect. Păi astăzi orice nespălat de politician poate să-i spună orice şefului statului. Până şi Ceauşescu ştia ce-i disciplina şi o impunea. Ăştia de astăzi sunt nişte derbedei adunaţi de pe stradă. Apoi, era mai bine şi din punct de vedere economic dacă se menţinea regalitatea: nu se mai făceau alegeri prezidenţiale. Nu mai erau găştile de interese. Păi astăzi, dacă eu sunt preşedinte şi vii tu şi mă rogi ceva ţi-o fac, chiar dacă-i cam deocheată, pentru că ştiu că mâine ai să fii tu preşedinte.

Regalitatea nu-i aşa. E o distanţă. Când zici "majestate", te ridici în picioare şi stai drepţi. Ce vrei mai mult? Din clasele primare ştiam că atunci când se cântă "Trăiască regele!" se stă în picioare, drepţi, nu mişti, iar steagul se pleacă în faţa majestăţii. Pe când anul trecut, la manifestaţiile de Ziua Naţională, s-a huiduit imnul. Asta este democraţia, e foarte grea!

Curriculum vitae

General-locotenentul în retragere Nicolae Sebastian s-a născut pe 2 noiembrie 1914. Mama - pariziancă, tatăl - George Sebastian, consilier în ministerul Agriculturii.

Urmează liceul militar "Mănăstirea Dealu", până în 1932. An în care este admis la cursurile pregătitoare pentru cariera militară, apoi intră la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie de la Târgovişte.

Ajuns sublocotenent în 1935, îşi face stagiatura în Regimentul 9 Roşiori. Unde este titularizat în 1938, la Brigada 6 Cavalerie.
Intrarea României în Al Doilea Război Mondial, în iunie 1941, îl găseşte cu unitatea în nordul Moldovei, de unde începe drumul de campanie spre Caucaz.

În 1943, reuşeşte primul la examenul de admitere în Şcoala Superioară de Război. În 1945, este repartizat şeful Biroului de Operaţii din Statul Major al Trupelor de Grăniceri.

Se retrage din armată în 1946.

A adunat de-a lungul carierei sale militare numeroase decoraţii: Ordinele Coroana României, Steaua României - două clase, Mihai Viteazul, Crucea de Fier germană sau Crucea Finlandeză.

A câştigat o serie de premii la concursurile naţionale de călărie, printre care titlul de campion naţional, în 1939.

Este membru al Asociaţiei Ordinului "Mihai Viteazul" şi cetăţean de onoare al Bucureştiului.