La 27 de ani, George Ianuş este cercetător şi doctorand în cadrul Universităţii din Tokyo şi face parte din echipa care lucrează la proiectarea viitorului avion hipersonic al Japoniei pentru zboruri comerciale. Tânărul spune că nu are de gând să plece din Japonia în aceste momente grele, chiar dacă mulţi dintre colegii săi au făcut-o. „Profesorii de aici mi-au oferit o şansă extraordinară de a-mi realiza educaţia la standarde înalte. Aşa că vreau să fac tot ce pot să îi ajut la rândul meu", spune tânărul.

Cum ai ajuns să studiezi într-o lume atât de îndepărtată, geografic, dar şi cultural?

G.I.: Deşi stau aici de aproape doi ani şi jumătate, încă nu am găsit un răspuns raţional la această întrebare. În anul 5 de facultate am trimis o scrisoare de intenţie la cel puţin 50 de universităţi din Japonia. Am primit două răspunsuri. La una dintre aceste universităţi studiez şi acum. Am concurat cu 80 de studenţi din întreaga lume pe 10 locuri finanţate de guvern, dintre care doar un singur loc în Departamentul de Aero-nautică şi Astronautică. Iniţial nu am primit bursa, dar după două săptămâni de la răspunsul negativ am primit o scrisoare oficială care mă anunţa că s-a retras o persoană de la alt departament şi că s-a decis înfiinţarea unui loc în plus în departamentul meu. Mi-am urmat masterul, am aplicat pentru bursa de doctorat şi am primit-o.

Ce atrage atenţia unui european în Japonia?

G.I.: Primul lucru pe care îl observi este diferenţa dintre ei şi noi. Noi îi numim exotici, când de fapt fac parte dintr-un alt univers. Nu opus sau schimbat, ci este ceva total nou. Dacă mergi prin Europa, oriunde, poţi face asocieri între comportamente, idei, lucruri până şi gesturi ale trupului. Aici, tocmai aceste asocieri nu există. De aici şi atracţia incredibilă. Nu cred că pot să generalizez că pentru toţi europenii este aşa. Eu care nu aveam decât literatura despre ei şi doar una sau două cunoştinţe în România, m-am comportat aici ca un copil ce vede un parc de distracţii imens - total extaziat şi gata să „mă dau" în toate cursele. Trebuie să recunosc că la început am fost oarecum speriat de renumitele maniere „exagerate" (vânzători care strigă în magazin „Bine aţi venit" irashaimase! şi apoi „Mulţumesc că aţi trecut pe la noi", când ieşi, deşi ai intrat doar să te uiţi). Aici lumea este însă solidară. Cred că acest comportament este cel mai bine descris acum, după tragedia care a lovit ţara.

Ai fost cercetător în cadrul Centrului de Materiale şi Nanotehnologie al Universităţii din Tokyo. Ce a presupus această activitate?

G.I.: Oarecum intrigat de subiectul nanotehnologiei (n.r. - tehnologie care foloseşte instrumente la scară foarte mică) şi având posibilitatea unui job part time, alături de colegii de laborator m-am înscris la un studiu. Cercetarea a constat în centralizarea mai multor date ce analizează toxicitatea nano-materialelor şi posibilitatea apariţiei cancerului în cazul şoarecilor de laborator (deoarece au în comun 99% din ADN cu oamenii, studiul este cel mai potrivit pentru a determina efectele nocive ale acestei viitoare tehnologii).

Ai început apoi un doctorat în cadrul aceleiaşi universităţi.

G.I.: Doctoratul a fost un pas logic în continuarea masterului, unde am apucat doar să „zgârii suprafaţa" problemei. Concret, lucrez cu o echipă pentru proiectarea şi studiul combustiei în camera de postcombustie (energii degajate şi noxe emise) a unui tip de motor hibrid - motor turbo reactor prerăcit pe hidrogen. E vorba de un proiect iniţiat de JAXA - NASA japoneză - care va lansa viitorul avion hipersonic al Japoniei pentru zboruri comerciale prin anii 2017 -2020. Poate fi supranumit următorul Concorde, căci va parcurge în două ore distanţa Tokio - Los Angeles, cursă ce durează acum până la 14 ore.

Cui îi predai limba română în cadrul Ministerului de Externe din Tokyo?

G.I.: Slujba de la MAE al Japoniei a venit printr-o serie de recomandări. Predau limba română celor ce acţionează ca translatori pentru politicienii români care vizitează Japonia, pentru viitori consuli, ataşaţi şi pentru personalul ambasadelor. Am o clasă de patru „studenţi", toţi peste 35 de ani, care vorbesc fluent limba română. Aceştia lucrează în diviziile ambasadoriale şi se ocupă cu subiecte legate de politica est-europeană.

Comunici cu alţi studenţi români?

G.I.: Da, iar existenţa Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a contribuit la aceasta. Mi-a luat un an să găsesc primii români - studenţi - în Tokyo. Am experimentat singurătatea din acest punct de vedere şi de aceea ofer tot sprijinul pe care îl pot da pentru cei interesaţi, prin colaborarea cu LSRS. Din păcate nu sunt foarte mulţi studenţi care vor să studieze în Japonia şi mă gândesc că, după evenimentele din luna aceasta, numărul va scădea din nou.