Rusia şi SUA încearcă să pună bazele unei altfel de colaborări, iar acest lucru l-a făcut pesemne pe generalul rus Vladimir Dvorkin, fost şef al unui institut de cercetări militare, să spună că Rusia ar putea propune dislocarea unor sisteme de rachete C-300 în România şi Bulgaria, în cadrul cooperării Moscova-Washington. Ar fi posibilă o astfel de combinaţie de rachete americane şi ruseşti pe teritoriul autohton?

I.F.: Colaborarea cu Rusia în problema apărării antirachetă poate fi gândită doar în cadrul cooperării NATO-Rusia. Ca membră a NATO, România a fost de acord ca Rusia să fie încurajată să coopereze cu Alianţa pe acest subiect.

A fost o greşeală să fie făcute atâtea referiri negative legate de presă în Strategia Naţională de Apărare?

I.F.: În primul rând, vreau să spun un lucru pe care nu vrea nimeni să-l vadă. În Strategie, referirile la presă ca instituţie sunt toate pozitive. În capitolul intitulat „Securitatea şi apărarea naţională", presa este menţionată cu un rol important în exercitarea controlului democratic asupra politicii de securitate naţională, pentru a „garanta eficienţa efortului şi legitimitatea sa". În text, mass-media sunt aşezate în acelaşi paragraf cu Parlamentul, ceea ce constituie o recunoaştere a rolului acestora. La capitolul referitor la principiile şi caracteristicile Strategiei se recunoaşte importanţa participării presei la efortul de apărare a ţării „cel puţin prin consultări". Dacă acceptăm ideea că în Strategie există o referire negativă asupra presei, precum cea atât de incriminată de la capitolul vulnerabilităţi, ea nu vizează presa în ansamblul său, ci doar un anumit tip de comportament, manifestat prin derularea de „campanii de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora". Iar cazuistica ultimilor ani include denigrarea statului, aparent fără motiv, prin difuzarea de informaţii false, de la acuzaţii fără dovezi privind pretinse legături ale şefului statului cu organizaţii teroriste până la promovarea ideii că în serviciile de informaţii din România lucrează sute de mii de angajaţi şi au bugete exorbitante. Cui foloseşte ca în situaţii de criză economică, când tensiunile sociale ating un anumit nivel, să întărâţi populaţia împotriva unor instituţii publice cu rol atât de important în apărarea ţării?

La ce ajută? Nu pot fi demontate fără zgomot astfel de riscuri?

I.F.: Nu se pune problema să le „demontăm", nu am ajuns până acolo. Eu cred că prin simpla dezbatere publică a acestor aspecte, prin autoreglementarea de către mass-media a propriei activităţi şi printr-o altă conduită a sa lucrurile se pot îndrepta. În definitiv, dacă nu avem campanii bazate pe informaţii false, nu avem o problemă. Presa poate să critice cât vrea şi ce vrea, dar fără minciună şi manipulare.

Tot din Strategie rezultă că statul nu funcţionează în România: e o problemă de voinţă sau de putinţă?

I.F.: Eu cred că voinţă există, dar, ca ţară, vom avea probleme din ce în ce mai mari cu „putinţa". Deprofesionalizarea ca urmare a politizării excesive din ultimii 20 de ani a redus mult din putinţa statului, înregistrându-se mari probleme de funcţionare. Toate partidele politice parlamentare ar trebui să acorde o mult mai mare atenţie lipsei de viziune naţională pe termen mediu şi lung, trasând obiective clare birocraţiei, asigurându-se şi de îndeplinirea lor. În zona birocraţiei fluenţa prea mare de personal favorizează atât incompetenţa, cât şi lăcomia. Mandatul unui post public poate fi suficient de scurt ca să-ţi ascunzi lipsa de profesionalism, dar suficient de lung pentru a te putea bucura de avantajele poziţiei. O altă consecinţă negativă ajunge să fie pierderea memoriei instituţionale, extrem de importantă în zonele strategice. Strategia Naţională de Apărare trage un semnal de alarmă în toate aceste privinţe.

Vă atrage o carieră politică? PDL a atras în ultima vreme o serie de intelectuali. De ce nu v-ar tenta şi pe dvs.?

I.F.: Cunosc bine clasa politică, am făcut şi eu parte din ea, dar cred că în următorii ani pot fi mai util ţării mele din postura de technician decât din cea de politician. Problema României nu este că nu are suficienţi politicieni, ci că nu are suficienţi tehnicieni. Pe lângă întrebarea „ce facem?" - întrebarea clasică a politicienilor -, trebuie să răspundă cineva şi la întrebarea „cum facem?" - întrebarea clasică a specialistului.    

"Într-o ţară săracă întotdeauna se găsesc mai uşor cozi de topor."

 "În ceea ce priveşte marile mize naţio­nale, presa nu ar trebui să ţină partea «străinilor», semnificaţia naţională a problemei ridicate nefiind chiar atât de greu de înţeles."

CV: Iulian Fota (45 de ani)

2009-prezent - consilier prezidenţial;

2005-2009 - director al Colegiului Naţional de Apărare, MApN;

2002-2005 - consilier, Departamentul pentru Integrare Euro-Atlantică şi Politică de Apărare, Ministerul Apărării Naţionale;

1998-2001 - şeful Secţiunii Militare, Misiunea României la NATO şi UE, Bruxelles, Belgia;

1997-1998 - consilier al secretarului de stat pentru Integrare Euro-Atlantică şi Politică de Apărare, Ministerul Apărării Naţionale;

1998 - Colegiul pentru Studii Internaţionale şi de Securitate, Centrul pentru Studii Europene de Securitate „George C. Marshall", Garmisch, Germania;

1994-1997 - expert parlamentar, grupul PNŢCD, Camera Deputaţilor;

1996 - Facultatea de Relaţii Internaţionale, Şcoala Na­ţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), România;

1993 - Colegiul Naţional de Apărare, România;

1990 - Facultatea de Instalaţii pentru Construcţii, Institutul de Construcţii Civile.