Timişoreanul Horia Colibăşanu este, poate, cel mai cunoscut alpinist român. În anul 2008, el a primit medalia de aur Meritul Sportiv din partea guvernului Navarrei şi a fost nominalizat la Premiul Prinţului de Asturia, pentru un gest cu adevărat eroic, care a stârnit simpatia comunităţii internaţionale. Horia Colibăşanu a renunţat la ascensiunea pe vârful Annapurna, în încercarea de a salva viaţa alpinistului spaniol Inaki Ochoa de Olza.
Încercarea lui Horia Colibăşanu, medic de profesie, a fost o adevărată epopee. Chiar dacă nu a reuşit să-l salveze pe spaniol, altruismul lui Horia Colibăşanu, care şi-a riscat viaţa, l-a transformat pe timişorean într-o celebritate de nivel mondial. În acest an, el a încercat să cucerească vârful Kangchenjunga. Este vorba de cel de-al treilea munte ca înălţime din lume, de 8.583 de metri, şi, totodată, cel mai greu vârf de escaladat. Horia Colibăşanu, care a făcut parte dintr-o misiune de salvare a altor doi alpinişti spanioli, prinşi de o avalanşă, a reuşit să salveze două vieţi, dar a trebuit să se oprească la mai puţin de 150 de metri depărtare de Kangchenjunga, un munte socotit sacru de unele populaţii din Himalaya. În martie însă, Horia Colibăşanu va reveni pe Acoperişul Lumii.
Cum s-a născut ideea acestei expediţii, pentru că vorbim de cel mai greu de escaladat vârf din lume, Kangchenjunga…
Horia Colibăşanu: Probabil că ideea nu s-a născut într-o singură zi sau nici măcar într-o singură expediţie în Himalaya. A fost creată de-a lungul mai multor expediţii, în care am urcat munţi ceva mai uşor de cucerit, să zicem aşa, decât acest Kangchenjunga. Pentru alpinişti, K2 este cel mai cunoscut dintre vârfurile grele, dar cel mai dificil de urcat este Kangchenjunga. Este un munte cu adevărat inaccesibil şi pe care foarte puţini alpinişti se încumetă să-l încerce. De obicei, la poalele munţilor mai cunoscuţi, mai celebri, precum Everestul sau K2, se găsesc de la 100 până la 1.000 de alpinişti care încearcă să-l urce. Sub Kangchenjunga rar se adună mai mult de 10-15 temerari şi, dintre aceştia, nu urcă pe vârf mai mult de doi-trei, în condiţiile în care toţi cei care se încumetă să încerce să urce acolo sunt destul de experimentaţi şi bine pregătiţi.
Care au fost cele mai grele momente prin care aţi trecut pe parcursul acestei expediţii?
H.C.: Au fost mai multe momente dificile. Probabil, primul şi cel mai dificil a fost atunci când o avalanşă a pornit şi a luat doi dintre colegii noştri. Aceştia au reuşit să se prindă de coarda fixă instalată cu câteva zeci de minute înainte, dar au fost accidentaţi destul de grav la mâini, au avut arsuri datorită frecării cu coarda şi a trebuit să facem o misiune de salvare. Am participat aproape toţi alpiniştii de pe munte la aceasta, am coborât în tabăra de bază, i-am ajutat să coboare, ei nu se puteau ţine foarte bine pe corzi, nu puteau să folosească echipamentul tehnic, pioleţii în special. Şi atunci au trebuit asiguraţi, i-a ţinut în corzi, i-am coborât, bineînţeles, li s-a dat primul ajutor, au fost pansaţi, şi a doua zi am chemat un elicopter, care i-am transportat la aeroport şi de acolo au plecat direct în Spania, unde au fost şi operaţi, cred că a treia zi deja de la accident. Au avut nevoie de o operaţie plastică…
Bănuiesc că au fost şi alte momente grele…
H.C.: Au fost momente destul de grele în tot timpul expediţiei. O mare parte dintre alpinişti au renunţat la expediţie şi am rămas destul de puţini alpinişti să continuăm ruta. A trebuit să cărăm dublul greutăţii iniţial convenite. Am cărat foarte multe corzi şi echipamente pentru a asigura ruta, care este, probabil, una dintre cele mai dificile rute clasice în Himalaya. A trebuit să trecem cel puţin şase bariere de gheaţă, care sunt un fel de – să zicem – blocuri de patru etaje aproape verticale şi pe care trebuie să te caţeri pentru a trece la următorul câmp de gheaţă. A fost o muncă asiduă pe parcursul a trei săptămâni… Şi apoi, următorul moment greu a fost atunci când am pornit spre vârf. Am avut şi ghinion. A fost o noapte foarte friguroasă – una dintre cele mai friguroase, dacă nu cea mai friguroasă pe care am prins-o eu în Himalaya. Aproape toţi am simţit frigul năprasnic, am fost foarte aproape de a avea degerături. Toţi patru alpinişti care am pornit împreună spre vârf la întoarcere nu ne-am mai simţit degetele de la picioare din cauza frigului şi, în drumul spre vârf, n-am reuşit să alegem o rută foarte bună. Ne-am şi despărţit şi doar unul dintre noi, un slovac, a reuşit să ajungă pe vârf. A fost destul de frustrant să trebuiască să ne oprim la o sută şi ceva de metri de vârf, dar a fost singura modalitate în care am putut fi siguri că ne mai putem întoarce în tabăra de bază. Dacă am fi încercat să mai înaintăm, probabil am fi fost epuizaţi la întoarcere şi riscurile ar fi fost destul de mari.
Vreau să vă întreb ce va urma. Ce planuri aveţi pentru anul 2013?
H.C.: În primăvara care vine, deja am început să mă pregătesc şi să pregătesc expediţia din martie pentru abordarea unui alt vârf de peste 8.000 de metri, aşa cum sunt toţi cei pe care îi încerc de obicei. Va fi unul dintre vecinii Everestului şi va fi unul dintre munţii de peste 8.000 de metri consideraţi dificili.
Pe acoperişul lumii
Horia Colibăşanu a reuşit, în premieră naţională, să escaladeze mai multe vârfuri din Himalaya. Este vorba de K2 (8.611 metri), al doilea vârf de pe planetă, după Everest, de vârful Manaslu (8.163 metri), de vârful Dhaulagiri (8.167 metri) şi de vârful Annapurna (8.091 de metri), din a doua încercare.
