Fostul ofiţer sub acoperire al SRI Marin Breajăn dezvăluie cum a fost folosit de către şefii săi pentru şantaj şi poliţie politică. El face o radiografie a modului în care a funcţionat SRI în perioada în care a lucrat ca ofiţer acoperit. Astăzi publicăm prima parte a dezvăluirilor, urmând ca în zilele următoare să revenim pe acest subiect.
Ofiţeri ai serviciilor secrete, care lucrează sub acoperire, există în toate ţările, fie ele democrate sau totalitare. Nu li se cunoaşte identitatea, iar activitatea lor rămâne în totalitate secretizată. Scopul utilizării ofiţerilor acoperiţi este a se descoperi reţele de tip mafiot sau teroriste, prevenindu-se astfel destabilizarea economiei sau atentatele la adresa siguranţei naţionale. Mai trebuie spus că uneori ofiţerilor acoperiţi li se permit încălcări ale legii. Ei sunt controlaţi de şefi direcţi,care primesc şi rapoarte periodice de la „acoperiţi".
Ce se întâmplă însă atunci când şeful ofiţerului acoperit foloseşte informaţiile pentru a şantaja şi a obţine astfel foloase personale sau pentru grupurile de interese pe care le reprezintă? Se poate apăra ofiţerul acoperit de abuzurile şefului? Breajăn spune că în această situaţie agentul nu prea are ce face deoarece şeful său îl poate aresta oricând, îi poate lua averea prin şantaj, mai ales dacă ofiţerul acoperit încalcă legea (condiţie aproape obligatorie în situaţiile în care agentul trebuie să se integreze în grupurile in-frac-ţio-nale). În cazul lui Marin Breajăn, în momentul în care şeful său, Corneliu Păltânea (fostul director al SRI Prahova) i-a confecţionat dosar penal, acesta a trecut la contra-atac: a făcut, la rândul său, denunţuri la Parchetele Militare, denunţuri care s-au constituit în dosare penale. Într-un astfel de dosar penal în care denunţul a fost înaintat de Breajăn, Corneliu Păltânea a fost condamnat de prima instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare. Păltânea mai are o condamnare cu suspendare şi într-un alt dosar în care a fost denunţat de alte persoane.
În prima parte a acestui interviu, Marin Breajăn spune cum în 1992 şeful său, Corneliu Păltânea, i-a cerut să spioneze mai mulţi oameni de afaceri (din grupul Patriciu), pe fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, generalul Mihai Caraman, pe stareţul Iustin Marchiş şi grupul cipriotului Emilios Thoma.
Daca aveai pile, puteai deveni ofiţer acoperit fără nici o pregătire
De ce v-aţi oferit să lucraţi sub acoperire?
Marin Breajăn: Nu m-am oferit eu. Întâlnirea a fost pur întâmplătoare pentru că în acea perioadă, imediat după revoluţie, în '90-'91, Păltânea răspundea de turism. Şi atunci a venit în staţiunea „Cheia", într-o misiune pe care o avea în mod obişnuit. Acolo m-a găsit director al staţiunii.
Îl cunoşteaţi dinainte...
M.B.: Pe el îl cunoşteam dinainte, de când eram tineri. Aveam 18-19 ani... din '74.
Păltânea v-a rugat să lucraţi pentru SRI?
M.B.: Nu imediat. Ne-am văzut o dată, ne-am văzut şi a doua oară şi pe urmă mi-a zis: „N-ai vrea să lucrezi, să intri în SRI?" Domnule, aş vrea. Nu pot să zic că n-aş vrea. Mi-a plăcut dintotdeauna şi mi-am dorit chestia asta. Nu aveam cum să ştiu la momentul respectiv ceea ce va urma şi cum vor evolua relaţiile dintre noi.
Şi v-a făcut nişte acte? Aţi semnat nişte documente?
M.B.: Am fost trimis la testări, la verificări medicale. Le-am luat pe toate la Bucureşti...
Aţi făcut şi nişte cursuri?
M.B.: Nu, n-am făcut nici un curs!
Dumneavoastră trebuia doar să livraţi informaţii. Despre cine?
M.B.: Să fac analize sumare, nişte propuneri eventual... Trebuia să livrez informaţii despre persoanele importante din toată zona turistică Cheia (Prahova) şi, dacă aveam relaţii, şi despre Măneciu şi Vălenii de Munte. Deci, cumva, cuprindea cam toată Valea Teleajenului, de la Văleni, în sus, spre Cheia.
Acolo erau nişte vile, cabane de lux ale fostului Partid Comunist Român. Şi, acolo, ce fel de turişti veneau?
M.B.: Acolo veneau oameni de afaceri, pentru că erau puţini care-şi puteau permite să vină la vila „Căprioara", de patru stele.
Primii „clienţi": Dinu Patriciu şi Sorin Roşca-Stănescu,
Despre cine aţi oferit dumneavoastră informaţii domnului Păltânea?
M.B.: Ofeream informaţii din discuţiile pe care le aveam cu musafirii...
Pe care le înregistraţi, le filmaţi?
M.B.: Nu! Nu le înregistram şi nici nu le filmam. Eu purtam discuţii cu oamenii şi numai dacă sesizam că există subiecte de interes pentru siguranţa naţională făceam un raport.
Despre cine aţi făcut rapoarte?
M.B.: Spre exemplu, veneau Roşca - Stănescu, Dinu Patriciu, Horia Rusu de la PL'93, care a murit.
Aţi dat rapoarte despre acest grup?









