15.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialAlegeri cu probleme în Constanța. Au fost întocmite mai multe dosare penale

Alegeri cu probleme în Constanța. Au fost întocmite mai multe dosare penale

În Constanța s-au înregistrat mai multe incidente electorale și chiar s-a întocmit un dosar penal.

Cel mai grav a fost înregistrat în Medgidia, unde polițiștii au întocmit, în această dimineață, un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu. Aici, preşedintele secției 252 din oraşul Medgidia a plecat sâmbătă seara acasă cu o ştampilă de vot. A adus-o abia azi dimineață.

Un dosar penal s-a întocmit și în cazul unui bărbat din localitatea Ciobanu, care a venit la secția de votare înarmat cu un topor. Un echipaj de poliție și jandarmerie l-a identificat pe bărbat, care ar fi amenințat lumea, iar arma albă a fost găsită în apropierea secției.

O plângere penală a fost depus ieri de candidatul PNL la Primăria Constanța, Vergil Chițac. Acesta a reclamat trimiterea de mesaje text (SMS) către mai multe numere de telefon mobil, în numele şi din partea sa, cu scopul de a-i induce în eroare pe destinatarii mesajelor.  Textul primit de constănţeni are următorul conţinut: „Eu nu îi cer demisia lui Decebal FĂGĂDĂU pentru că nu mai am demult aşteptări din partea dumnealui şi a susţinătorilor săi Virgil Chiţac.”

PSD a reclamat azi alte două incidente. În localitatea Săcele, la secția de vot nr. 529, a dispărut o ștampilă de vot. Procesul de votare a fost suspendat 40 minute. După întocmirea procesului verbal s-a reluat votarea.

În localitatea Nisipari din comuna Castelu un angajat al primăriei a fost surprins când își fotografia buletinul de vot. A fost amendat de lucrătorii poliției.

Și în Cernavodă a fost depistat un alegător care și-a fotografiat buletinul de vot.

În județul Constanța sunt amenajate 554 de secții de votare în 70 de localități.

Până la ora 13.00, în județul Constanța au participat la vot 147.000 de persoane, aproximativ 23% din totalul alegătorilor.

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă