18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialALEGERI LOCALE 2016. Constanța, condusă de PSD. PNL obține majoritatea primăriilor din...

ALEGERI LOCALE 2016. Constanța, condusă de PSD. PNL obține majoritatea primăriilor din județ

ALEGERI LOCALE 2016 CONSTANȚA. Primăria Constanţa va fi condusă de Decebal Făgădău (PSD), care a obţinut 42,095% din voturi. PNL a reușit, însă, să obțină  23 de primării, în timp ce PSD a câştigat 22 de fotolii de primari, potrivit rezultatelor oficiale transmise luni la ora 12.00 de BEJ, citat de Agerpres

Vergil Chiţac (Partidul Naţional Liberal) a obţinut 34,139%, Claudiu-Iorga Palaz (Partidul Mişcarea Populară) – 7,023%, George-Andrei Popescu (Independent) – 4,361% şi senatorul Christian Gigi-Chiru, care s-a înscris în ALDE (Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor) pentru a candida la primărie, obţine deabia – 3,730%, din voturi, rezultat ce-l clasează pe locul 5, urmat de Ion Budi (Independent), cu 2,571% şi Nicolae Grosu (Partidul România Mare) – 1,393%. Pe locurile 8 şi 9 sunt: Omer Sunay (Partidul Naţional Democrat) – 1,345% şi Andrei-Nicolae Tatu (Independent) – 1,060%. Candidaţii PRU, PPU Social-Democrat şi PNŢCD, Dumitru Bădrăgan, Claudiu-Octavian Ceti şi Gheorghe Căruţiu au obţinut procente situate sub 1%. Prezenţa la vot în municipiul Constanţa a fost de 40,3657 % din cele 268.944 persoane cu drept de vot înscrise pe listele permanente. 

Structura politică a primarilor, după alegerile de duminică, conform rezultatelor parţiale centralizate la BEJ, indică faptul că la nivel judeţean PNL şi-a adjudecat 23 de primării, în timp ce PSD a câştigat 22 de fotolii de primari. De asemenea, analiza votului indică faptul că în jumătate dintre comunităţile locale primarii şi-au perpetuat mandatul pentru un nou ciclu de patru ani. 

UNPR şi-a păstrat primarul din Saraiau, Dorinela Irimia, ALDE a câştigat primăria din Hârşova, cu Viorel Ionescu, iar PMP îl menţine în funcţie, la Castelu, pe Nicolae Anghel. Doi independenţi şi-au adjudecat primăriile de la Medgidia (Valentin Vrabie) şi Peştera (Marius Petre). 

Cristian Radu (PNL) şi-a păstrat mandatul de primar la Mangalia, la Techirghiol – Iulian Constantin Soceanu (PNL), Murtfatlar – Valentin Saghiu (PSD), Mihail Kogălniceanu – Ancuţa Daniela Belu (PNL), Amzacea – Constantin Radu (PSD), 23 August – Mugur Viorel Mitrana (PNL), Agigea – Cristian Maricel Cîrjaliu (PSD), Albeşti – Gheorghe Moldovan (PNL), Bărăganu – Titu Neague (PSD), Ciobanu – Tudorel Gurgu (PSD), Corbu – Marian Gălbinaşu (PNL), Costineşti – Traian Cristea (PNL), Cumpăna – Mariana Gâju (PSD), Crucea – Gheorghe Frigioi (PSD), Gârliciu – Constantin Cimpoiaşu (PSD), Grădina – Gabriela Iacobici (PSD), Horia – Gigel Sava (PSD), Mihai Viteazu – Gheorghe Grameni (PNL), Negru Vodă – Petre Urziceanu (PNL), Târguşor – Viorel Petre (PNL), Topalu – Valentin Stanciu (PNL), Topraisar – Stelian Gheorghe (PSD), Tortoman – Lucian Chitic (PSD), Valu lui Traian – Florin Mitroi (PNL). Primăria Adamclisi a fost câştigată de Dorina Cicilia Şerbănescu (PNL), la Aliman a câştigat primăria George Nicola (PNL), la Băneasa a fost ales Paul Coliş (PSD), iar la Cernavodă, după o primă numărătoare, a fost anunţat câştigător Ştefan Pleşa (PSD). 

La Cobadin a câştigat Cornel Cocoş (PNL), la Comana a fost ales Ion Şchiopu (PSD), şi la Dobromir revine în funcţia de primar Iusein Visel (PSD). În comuna Dumbrăveni a fosta ales primar Stelian Clinciu (PSD), iar la Eforie candidatul PNL Robert Nicolae. La Ghindăreşti a fost ales Vasile Simion (PNL). La Independenţa a fost ales primar Marius Ştefan (PNL), iar la Limanu Gheorghe Daniel Georgescu (PNL). 

Primăria Lumina a fost adjudecată de Ioan Roman (PNL) iar la Mereni a câştigat Silviu Florentin Gărea (PSD). Comuna Mircea Vodă va fi condusă în următorii patru ani de George Ionaşcu (PSD), iar Năvodari de Florin Chelaru (PSD). 

Pe listele electorale din Judeţul Constanţa figurează 630.649 de alegători iar la vot s-a prezentat un procent de 49,7340 %. 

Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă