18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialALEGERI LOCALE 2016. Doi primari cu probleme penale au câștigat la Suceava

ALEGERI LOCALE 2016. Doi primari cu probleme penale au câștigat la Suceava

ALEGERI LOCALE 2016 SUCEAVA. Cei doi primari liberali care au fost inculpaţi în timpul campaniei electorale pentru fapte de corupţie, din comunele sucevene Şcheia şi Mitocu Dragomirnei, au recâştigat mandatele de primar, informează Mediafax

Astfel, primarul PNL al comunei sucevene Mitocu Dragomirnei, Dănuţ Solcan, a fost reales cu 42,91 la sută din voturi. El a fost prins, în flagrant, în data de 9 mai, când lua mită 5.200 de lei pentru a prelungi contractul de concesiune pentru imaşul public.

Parchetul Tribunalului Suceava a anunţat că Dănuţ Solcan, în calitate de primar al comunei Mitocu Dragomirnei, a pretins de la un martor denunţător suma de 5.300 de lei, din care a primit 5.200 de lei, pentru ca primarul să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să facă demersurile necesare în vederea prelungirii unui contract de concesiune a imaşului public, faţă de primar fiind luată atunci măsura controlului judiciar.

Şi primarul suspendat al comunei Şcheia, Vasile Andriciuc, a fost reales în urma alegerilor de duminică, el fiind votat de 55,19 la sută dintre alegători.

Procurorii DNA– Secţia de combatere a corupţiei au pus, în 27 mai, în mişcare acţiunea penală şi au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, faţă de Vasile Andriciuc, primarul comunei Şcheia pentru două infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi două infracţiuni de fals intelectual, faţă de Luminiţa Rîşca, secretară a Primăriei comunei Şcheia, judeţul Suceava, pentru luare de mită, două infracţiuni de fals intelectual, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la infracţiunea de luare de mită şi dare de mită şi pe Constantin Cucerca, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul de Investigaţii Criminale, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

DNA precizează că, în cazul primarului şi secretarei primăriei, între obligaţiile impuse prin controlul judiciar figurează aceea de a nu exercita profesia, meseria sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

Potrivit DNA, în primăvara şi toamna anului 2013, primarul Vasile Andriciuc a pretins şi primit de la denunţător, prin intermediar, în două tranşe, suma totală de 4.000 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe lângă consilierii locali, în vederea adoptării unei hotărâri de către Consiliul local al comunei Şcheia, prin care s-a încuviinţat vânzarea către denunţător a unui teren de 7,2 hectare care aparţinea primăriei. Pentru a obţine votul majoritar în consiliul local, denunţătorului i s-a pretins anterior suma de 10.800 euro.

Ulterior, hotărârea de consiliu a fost atacată de Instituţia Prefectului la instanţa de contencios administrativ, fiind apoi desfiinţată.

DNA mai arată că, pentru a-l sprijini pe denunţător în relaţia cu primarul Andriciuc Vasile şi pentru a introduce pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local propunerea de vânzare a unor suprafeţe de teren, secretarul primăriei, Luminiţa Rîşca, a primit, în mod repetat, în perioada 2013 – aprilie 2016, de la denunţător, contravaloarea produselor pe care şi le achiziţiona (în valoare totală de aproximativ 15.000 lei), în principal, de la hipermarketuri din municipiul Suceava.

Ulterior, primarul Vasile Andriciuc a acceptat încheierea, în condiţii de nelegalitate, a unui contract de concesiune antedatat (nr. 3109/20.05.2011) pentru o suprafaţă de 79 de hectare de păşune exploatată de denunţător, contract încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează atribuirea prin licitaţie publică a suprafeţelor cu destinaţia de păşune.

Contractul era antedatat, angaja în raporturi juridice Primăria Comunei Şcheia, cu consecinţe păgubitoare pentru persoanele ce ar fi putut participa şi aveau dreptul să participe la licitarea suprafeţelor de teren cu destinaţia de păşune, aceasta în condiţiile în care, sub acelaşi număr, exista deja încheiat şi înregistrat un contract de concesiune pe numele altei persoane.

Proiectul de contract a fost întocmit de secretara Primăriei Luminiţa Rîşca, cea care l-a şi avizat spre legalitate şi semnat de către primar.

Totodată, în toamna anului 2013, primarul Vasile Andriciuc a pretins şi primit, prin intermediar, de la martorul denunţător, 11 ovine în valoare de 3.600 euro, în schimbul cărora a încheiat, fără nicio altă formalitate, un contract de arendă pentru suprafaţa de 93 hectare de păşune.

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...
Ultima oră
Pe aceeași temă