15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialALEGERI LOCALE 2016. Prima reacţie a Gabrielei Firea, noul primar al Capitalei

ALEGERI LOCALE 2016. Prima reacţie a Gabrielei Firea, noul primar al Capitalei

Imediat după anunţarea primelor exit poll-urilor, la ora 21.00, câştigătoarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, cu 42% din voturile bucureştenilor, Gabriela Firea a primit trei trandafiri de la preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a felicitat-o pentru victorie.

Gabriela Firea a declarat de la sediul PSD că le mulţumeşte bucureştenilor care au votat un om şi un program şi nu au mai votat împotrivă. "Vreau să încep cu sinceritate prin a mulţumi tuturor bucureştenilor care astăzi au votat un om şi un program şi nu au mai votat împotrivă. Îi felicit pe bucureşteni pentru că în această seară ei au câştigat, dar îi asigur şi pe cei care nu m-au votat că voi fi primarul tuturor", a spus Gabriela Firea, duminică seară, la sediul PSD.

Potrivit majorităţii sondajelor de opinie, Gabriela Firea a primit cele mai mult voturi și va deveni primarul Capitalei, obținând aproape 42% din sufragii.   

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, după anunțarea rezultatelor exit poll-urilor, că a înțeles că încrederea pe care PSD a primit-o la vot din partea românilor ''nu este un cec în alb'', el subliniind că partidul a arătat că poate fi diferit față de alte formațiuni și față de trecut. ''Am înțeles că încrederea pe care am primit-o azi nu este un cec în alb, este un vot care ne responsabilizează'', a fost prima reacție a lui Dragnea după anunțarea victoriei la București.

El a susținut că principalele responsabilități ale PSD vor fi dezvoltarea României, dezvoltarea comunităților, ridicarea nivelului de trai și ''să ne asigurăm că niciun român nu este lăsat singur''. ''Vreau de asemenea să îi asigur pe toţi românii că astăzi pentru noi este o zi importantă. Este o zi importantă pentru procesul de modernizare al partidului, este o etapă importantă pe care am atins-o. Am avut din cei 45.000 de candidaţi peste 20.000 de candidaţi noi. Astăzi PSD a arătat că poate să fie diferit – atât faţă de celelalte partide, cât şi faţă de trecut, faţă de ce a fost partidul în trecut'', a subliniat liderul PSD.

''Vreau să le mulţumesc tuturor românilor care astăzi s-au prezentat la vot şi care au lăsat treburile personale pentru a pune umărul la dezvoltarea şi viitorul comunităţilor lor. Vreau să mulţumesc tuturor colegilor mei din partid din organizaţiile locale şi judeţene care au dus o campanie ambiţioasă, curajoasă şi decentă'', a mai spus el.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă