12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialALEGERI LOCALE 2016. În județul Alba, un primar a câștigat cel de-al...

ALEGERI LOCALE 2016. În județul Alba, un primar a câștigat cel de-al șaptelea mandat

Cel mai longeviv primar din Alba, cel din comuna Sîntimbru, liberalul Ioan Iancu Popa, care ocupă această funcţie din 1990, a câştigat din nou alegerile locale, obţinând astfel cel de-al şaptea mandat, cu 73,89% din voturi, procent mai mare decât cel care l-a menţinut în post în urmă cu patru ani, informează Agerpres.

În vârstă acum de 59 de ani, Ioan Iancu Popa conduce Primăria din Sîntimbru de la 33 de ani, respectiv de peste un sfert de secol, când, în 1990, a fost numit în această funcţie. Din 1992, el a câştigat detaşat toate alegerile locale. 

Dacă în 2012, a obţinut un procent de 71%, având un singur competitor, de această dată Popa a avut un rezultat mai bun, de 73,89%, în condiţiile în care la alegeri au mai participat încă trei candidaţi, potrivit Biroului Electoral de Circumscripţie Sîntimbru. 

Partidul Naţional Liberal a câştigat şi majoritatea în Consiliul Local, cu zece din cele 13 mandate. PSD şi-a adjudecat două mandate de consilier, iar ALDE unul. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă