10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialALEGERI LOCALE 2016. Un important oraş, câştigat la o diferenţă de doar...

ALEGERI LOCALE 2016. Un important oraş, câştigat la o diferenţă de doar un vot

Primăria oraşului tulcean Babadag a fost câştigată de reprezentantul PNL, Georgian Caraman, care a avut doar un singur vot în faţa contracandidatului său din partea PSD, Iordan Năstase, potrivit PNL. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean, judecător Andrei Iordan, centralizarea buletinelor de vot din judeţ a fost întârziată, în principal din cauza situaţiei înregistrate în oraşul Babadag. 'În circumscripţia electorală Babadag, au existat cereri de renumărare a voturilor într-o secţie, iar această acţiune a fost reluată de trei ori, rezultatul final fiind decis de un singur vot', a declarat pentru Agerpres judecătorul Andrei Iordan. 

Potrivit reprezentantului PNL, George Şişcu, tulcenii din oraşul Babadag l-au preferat pe liberalul Georgian Caraman la conducerea Primăriei. 'Reprezentantul nostru a avut 1.916 voturi, iar contracandidatul din partea PSD, Iordan Năstase, a avut 1.915 voturi. La Consiliul local al oraşului Babadag, PSD a obţinut nouă mandate, iar PNL – opt mandate', a precizat George Şişcu. Liberalul Georgian Caraman se află la al doilea mandat de primar al oraşului Babadag şi este unul dintre tinerii primari din judeţ.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă