11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialALEGERI LOCALE 2016.Marian Vanghelie, candidatul PDS la Primăria Sectorului 5: Am votat...

ALEGERI LOCALE 2016.Marian Vanghelie, candidatul PDS la Primăria Sectorului 5: Am votat pentru încredere

Marian Vanghelie, candidatul Partidului Dreptăţii Sociale la Primăria sectorului 5,a votat, duminică, la  o secţie de la Colegiul Naţional ”Cantemir Vodă. După ce a ieșit din secție, Vanghelie a declarat că poporul român are nevoie de încredere în politicieni.

“Primul gând: am votat pentru încredere. Cred că este nevoie de încredere, poporul român are nevoie de încredere în politicieni şi de încredere în ei, în sine, să depăşim această etapă mizerabilă în care ne-am aflat şi ne aflăm în continuare. În al doilea rând, cred că poporul român are nevoie să-şi reia identitatea şi demnitatea înapoi”, a afirmat duminică Vanghelie, potrivit Agerpres.
El a criticat campania electorală, considerând că legea a fost “prost gândită” şi nu a dat nimănui posibilitatea să se afirme, în afară de partidele mari. 

“Campania a fost, din păcate, prost gândită, legea a fost foarte prost gândită. A fost un monopol al partidelor mari, PNL şi PSD, care nu au vrut să dea posibilitatea nimănui să poată să se afirme. Nu este cazul meu”, a adăugat Vanghelie. 

Întrebat de ce a stat mai mult în cabina de vot, Vanghelie a explicat că a vrut să vadă dacă alegătorii se pot “orienta” în buletinul de vot. 

“Am vrut să văd şi eu cât de mult poate să înţeleagă lumea, dacă te poate orienta buletinul de vot. Şi am luat buletinul de vot după prima pagină până la ultima pagină de curiozitate să văd cum a fost gândit. Aici stăm mai binişor faţă de legea electorală care s-a creat în România şi modul cum am reuşit să nu-i cunoaştem pe candidaţii noştri. Oamenii nu au ce să aleagă, aleg nişte stafii. Partidele mari presupun că de drept trebuie să iasă, candidaţii partidelor mari şi-au trimis reprezentanţi. (…) Eu cred că legea ar fi trebuit să fie foarte clară şi oamenii, dacă totuşi şi-au depus o candidatură, să se ducă în faţa oamenilor să-i vadă”, a mai spus Vanghelie. 

Întrebat dacă este optimist, Vanghelie a răspuns: “De prima dată, dacă nu eram optimist, nu candidam. Doar proştii candidează dacă cred că nu câştigă, exceptându-i pe cei care candidează prima dată”. 

În legătură cu o eventuală condamnare în dosarul pe care îl are, Vanghelie a spus că nimeni nu este sigur în România. “Trăim în România şi, dacă facem o analiză a ultimilor doi – trei ani, cred că nu e sigur nimeni”, a conchis Vanghelie. 

Vanghelie s-a prezentat la vot împreună cu fiul său. El a fost însoţit şi de deputatul Radu Popa. 

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă