12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu vrea să fie senator de București

Traian Băsescu vrea să fie senator de București

Cel mai puternic dintre candidații la un mandat de senator este, probabil, la București, fostul președinte Traian Băsescu, acesta fiind pe prima poziție în lista propusă de PMP.

Dacă va fi ales senator, aceasta îi va deschide, teoretic, drumul spre poziția de președinte al Senatului, care este a doua funcție în ierarhia statului român.

În replică, din partea ALDE, lista pentru Senat este deschisă de actualul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Lista candidaților PSD București pentru alegerile din 11 decembrie va fi deschisă, la Senat, de Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației. Pe următoarele poziții sunt prezenți Şerban Nicolae, Robert Cazanciuc și Mihnea Costoiu.
Pentru Camera Deputaților, lista începe cu Gabriel Petrea, liderul organizației de tineret a PSD, care este urmat, pe aceeași listă, de Carmen Moldovan și de Georgian Pop.

Din partea USR, lista de la București este deschisă, la Camera Deputaților, de liderul formațiunii, Nicușor Dan, urmat de fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Drept candidați independenți la Camera Deputaților, la București s-au înscris câteva persoane foarte cunoscute, printre care se numără Elena Udrea, Theodor Paleologu și Remus Cernea.


Listele candidaților principalelor partide. Cele mai interesate stiri despre Alegeri Parlamentare 2016. Programele electorale ale partidelor care luptă pentru voturi. Dezvăluiri despre cei care vor să ajungă parlamentari la alegerile din 11 decembrie 2016.

Gasiti toate aceste informații foarte ușor, în categoria speciala dedicată alegerilor parlamentare din acest an din romanialibera.ro:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016


Alegeri parlamentare 2016. Calendar

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11 decembrie 2016, conform Hotărârii Guvernului nr. 634/2016. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie 2016 – 10 decembrie 2016.

Ziua de 14 septembrie 2016 a fost ultima zi în care alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării au putut depune cererile pentru înscrierea în Registrul electoral cu mențiunea pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secţia de votare.

Listele electorale pentru votul prin corespondenţă au fost întocmite și tipărite de AEP până în de 20 septembrie 2016.

Localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora  au fost comunicate Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 11 octombrie 2016. Data de 2 noiembrie este data la care AEP stabileste, cu avizul MAE, sediile secțiilor de votare din străinătate din afara misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale.

LISTELE CANDIDAȚILOR la ALEGERI PARLAMENTARE 2016 au fost depuse în săptămâna 24 – 31 octombrie 2016, data limită fiind 297 octombrie

Rezultate Alegeri Parlamentare 2016

Biroul Electoral Central va comunica rezultate partiale și finale ale alegerilor parlamentare 2016 după începerea centralizării datelor primite de la fiecare Birou Electoral Judetean. Din 12 decembrie 2016 poti afla rezultatele alegerilor din judetul tau, folosind lista de mai jos

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ALBA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARAD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARGEŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BACĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BIHOR

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BISTRIŢA-NĂSĂUD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BOTOŞANI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BRĂILA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BRAȘOV 

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUCUREȘTI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUZĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi CARAȘ SEVERIN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CĂLĂRAȘI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CLUJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CONSTANȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi COVASNA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați DÂMBOVIȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi DOLJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GALAȚI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GIURGIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați GORJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați HARGHITA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi HUNEDOARA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IALOMIŢA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IAŞI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi ILFOV

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MARAMUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMEMNTARE 2016 şi listele de candidaţi MEHEDINŢI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi  NEAMŢ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi OLT

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi PRAHOVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SĂLAJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SATU MARE

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SIBIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SUCEAVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TELEORMAN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TIMIȘ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TULCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VASLUI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VÂLCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VRANCEA

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă