6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialAnaliză Mediafax: Ponta are cei mai mulți fani pe Facebook, dar simpatizanții...

Analiză Mediafax: Ponta are cei mai mulți fani pe Facebook, dar simpatizanții lui Macovei și ai lui Iohannis sunt mai ataşaţi

Mesajele lui Victor Ponta pe Facebook ajung la cel mai mare număr de simpatizanţi în valori absolute, dar raportat la numărul de fani eficienţa mesajelor lui Iohannis şi Macovei este superioară, deoarece fanii sunt mai ataşaţi şi buni comunicatori, relevă o analiză Mediafax Research&Monitoring.

Astfel, Monica Macovei este lider, cu o rată de engagement de 75%, urmată de Klaus Iohannis – 43%, Victor Ponta – 23%, Elena Udrea – 20%, Călin Popescu Tăriceanu – 19% şi Corneliu Vadim Tudor – 17%, arată analiza realizată în săptămâna 13-19 octombrie.

Performerul în ceea ce priveşte creşterea numărului de fani este Klaus Iohannis, care în săptămâna analizată (13-19 octombrie) a reuşit să depăşească 300.000, ajungând chiar la 342.543 şi reducând astfel din distanţa faţă de Victor Ponta, care cu 578.961 de simpatizanţi, continuă să fie liderul detaşat al clasamentului şi care, cel mai probabil, nu mai poate fi ajuns până la primul tur al algerilor prezidenţiale.

Din punct de vedere al numărului de mesaje, pe primul loc rămâne şi în această săptămână Monica Macovei, care a distribuit în total 78 de postări (aproximativ 11 pe zi).

În ceea ce priveşte rata de apreciere a mesajelor, Klaus Iohannis conduce cu 1,75%, urmat de Monica Macovei cu 1,72%, Elena Udrea cu 1,07%, în timp ce Victor Ponta se află pe locul 4 cu o rată de apreciere subunitară de 0,96%, iar Călin Popescu Tăriceanu are 0,68% şi Corneliu Vadim Tudor are 0,53%.

Referitor la principalele trei teme abordate de către candidaţi, 33% din postări au fost mesaje de mobilizare a electoratului, 17% au prezentat participarea la diferite evenimente şi 12% au fost atacuri la adresa adversarilor politici.

Cu două săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale din acest an, Facebook continuă să fie unul dintre cele mai dinamice canale de comunicare, oferind publicului online, din partea primilor şase candidaţi la Preşedinţie, 288 de mesaje care au fost recompensate cu 876.943 aprecieri, au primit 48.066 comentarii şi au fost distribuite de 79.135 de ori. În săptămâna 13-19 octombrie 2014 cei şase candidaţi cuprinşi în analiză s-au adresat unui număr de cel puţin 406.610 de persoane unice, număr semnificativ ţinând cont că se apropie de audienţa însumată a două canale de ştiri (Antena 3 si România TV) care, în aceeaşi perioadă, au atins împreună, la nivel naţional, un rating de 415.000 de persoane.

În săptămâna 13-19 octombrie, Monica Macovei are cele mai multe postări – 78, cu 10 mai multe decât săptămâna precedentă, fiind în continuare cea mai activă pe Facebook, fiind urmată de Victor Ponta – 63, Klaus Iohannis – 51, Călin Popescu Tăriceanu – 41, Elena Udrea – 38, Corneliu Vadim Tudor – 17.

Deşi a avut cele mai multe postări, Monica Macovei a adunat 108.123 like-uri, 5.486 comentarii şi 27.146 distribuiri, după ce săptămâna anterioară a strâns, cu 68 de postări, 88.088 like-uri, 5.532 comentarii şi 13.369 share-uri. Macovei are fani mai puţini decât Ponta, Iohannis şi Udrea, dar sunt mult mai ataşaţi şi buni comunicatori, ea având cele mai multe distribuiri de mesaje în săptămâna 13-19 octombrie.

Cu 63 de postări, Victor Ponta reuşit să obţină 350.617 like-uri, 26.677 comentarii şi 20.944 share-uri, îmbunăţindu-şi simţitor performanţele faţă de săptămâna precedentă, când la cele 54 de postări a strâns 171.178 like-uri, 10.704 comentarii şi 12.003 share-uri.

Pe locul trei ca număr de postări, cu 51, Klaus Iohannis a obţinut 306.310 like-uri, 10.599 comentarii şi 20.644 share-uri, după ce în săptămâna 6-12 octombrie a strâns 253.555 like-uri, 8.925 comentarii şi 16.757 share-uri,

Astfel, bătălia principală pe Facebook se dă tot între Ponta şi Iohannis, în timp ce Monica Macovei a reuşit să o depăşească ca eficienţă pe Elena Udrea, care are mai mulţi fani şi activitate susţinută de mai mult timp pe reţeaua de socializare.

Elena Udrea a avut 38 de postări, cu 99.442 like-uri, 4.287 comentarii şi 6.518 share-uri, faţă de săptămâna anterioară, când cu 50 de postări a strâns 94.461 like-uri, 4.627 comentarii şi 6.317 share-uri.

Călin Popescu Tăriceanu are 41 de postări, faţă 38 postări săptămâna precedentă, însă are o eficienţă redusă, cu 5.282 like-uri, 127 comentarii şi 1.121 share-uri, mai mică şi decât a lui Corneliu Vadim Tudor, care cu 17 postări (cu 3 mai mult faţă de săptămâna anterioară) a strâns 7.169 like-uri, 890 comentarii şi 2.762 distribuiri, datorită şi numărului mult mai mare de fani.

La numărul mediu de like-uri pe postare, topul este condus de Klaus Iohannis – 6.006, urmat de Victor Ponta – 5.565, Elena Udrea – 2.617, Monica Macovei – 1.386, Corneliu Vadim Tudor – 422 şi Călin Popescu Tăriceanu – 129.

Evoluţia numărului de aprecieri pe postare faţă de săptămâna precedentă arată o creştere de 43% la Victor Ponta, 28% la Elena Udrea, 12% la Klaus Iohannis, 7% la Monica Macovei, 6% la Călin Popescu Tăriceanu şi o scădere la Corneliu Vadim Tudor – 17%

Media comentariilor pe postare este de 423 – Victor Ponta, 208 – Klaus Iohannis, 113 – Elena Udrea, 70 – Monica Macovei, 52 – Corneliu Vadim Tudor, 3 – Călin Popescu Tăriceanu.

În ceea ce priveşte analiza conţinutului, din cele 78 de mesaje ale Monicăi Macovei 33 au fost mesaje de mobilizare a simpatizanţilor, 16 au fost atacuri la adresa adversarilor politici, 11 au abordat teme referitoare la justiţie şi 5 au vizat problematica socială. În alte 9 postări a abordat teme legate de economie, de educaţie, de politica externă, iar 4 postări au fost rezervate prezentării ofertei politice. Cea mai apreciată postare a Monicăi Macovei a fost un mesaj de mobilizare în care face apel la simpatizanţii săi de pe Facebook să distribuie mesajele sale. Acesta a beneficiat de 3.940 aprecieri, 179 comentarii şi 5.867 distribuiri.

Victor Ponta a avut în săptămâna 13-19 octombrie un număr de 63 de mesaje, din care 14 postări au vizat mobilizarea electoratului, 12 au reflectat prezenţa premierului la diferite evenimente, 8 au detaliat oferta electorală şi 7 au abordat teme sociale. Alte 21 mesaje au vizat: atacul adversarilor politici, prezentarea realizărilor din timpul guvernării şi teme economice – câte 5 postări, sport – 2 postări, răspunsul la atacuri şi educaţia – câte o postare. Un mesaj conţinând o fotografie a fost şters ulterior. Cel mai apreciat mesaj al lui V. Ponta a fost o urare de "La mulţi ani" adresată Innei. Acest mesaj a primit 27.614 aprecieri, 894 comentarii şi 374 distribuiri.

Klaus Iohannis a postat 51 de mesaje, majoritatea acestora fiind mesaje de mobilizare (27), prezentări ale ofertei politice (10) şi relatări de la evenimente la care a participat (6). Teme ca educaţia, problemele sociale, realizările personale şi apărarea la atacurile venite din partea adversarilor au fost tratate în celelalte 8 postări. Un mesaj prin care îi mulţumeşte lui Victor Rebenciuc pentru susţinere a fost cea mai apreciată postare a lui Klaus Iohanis de săptămâna trecută. Aceasta a primit 16.632 like-uri, 914 comentarii şi 2.551 distribuiri.

Elena Udrea a postat săptămâna trecută 38 de mesaje, din care 11 au fost mesaje de mobilizare a simpatizanţilor, 9 s-au referit la realizările din vremea în care era la guvernare, 7 mesaje au prezentat diverse evenimente la care a participat şi 7 au fost atacuri la adresa adversarilor politici. În ale 4 mesaje Elena Udrea şi-a prezentat oferta politică, a făcut o referire la justiţie şi o referire la teme sportive. Cea mai apreciată postare a Elenei Udrea a fost mesaj al preşedintelui Traian Băsescu în care acesta îşi reafirmă susţinerea pentru candidatura ei. Mesajul a primit 6.783 aprecieri, 272 comentarii şi 440 distribuiri.

Dintre cele 41 de mesaje postate de Călin Popescu Tăriceanu săptămâna trecută, 21 s-au referit la evenimente la care a fost prezent şi 10 au fost apeluri de mobilizare. În celelalte postări a abordat teme economice, sportive, şi-a prezentat oferta politică şi realizările guvernării sale. Cea mai apreciată postare a lui Călin Popescu Tăriceanu l-a prezentat pe acesta la concursul de şah organizat de Asociaţia Muntenia, care a primit 216 like-uri şi 13 distribuiri.

Corneliu Vadim Tudor a avut săptămâna trecută 17 de postări, dintre care 14 au fost atacuri directe sau sub formă de pamflet la adresa adversarilor politici. În celelalte 3 mesaje Corneliu Vadim Tudor îşi prezintă oferta electorală, face apel la mobilizarea electoratului şi menţionează participarea la o emisiune tv. Mesajul prin care Corneliu Vadim Tudor prezintă măsurile pe care le va adopta că preşedinte al României a fost cel mai apreciat de către fanii săi, beneficiind de 2.130 aprecieri, 356 comentarii şi 1.924 distribuiri.

Evoluţia numărului de fani faţă de săptămâna anterioară arată creşteri la toţi prezidenţiabilii: Călin Popescu Tăriceanu – 17.73%, Klaus Iohannis – 16,99%, Monica Macovei – 9,55%, Victor Ponta – 4,72%, Elena Udrea – 4,62%, Corneliu Vadim Tudor – 1,81%.

În ceea ce priveşte asumarea mesajului de către fani (procent share raportat la numărul de fani), cel mai bine stă Monica Macovei, 33,63% dintre dintre fani distribuind mesajele acesteia. Urmează în top Klaus Iohannis – 6,03%, Călin Popescu Tăriceanu – 5,91%, Victor Ponta – 3.62%, Corneliu Vadim Tudor – 3,44%, Elena Udrea – 2,65%.

Evoluţia numărului de fani arată aceeaşi creştere puternică la Klaus Johannis ca şi săptămânile precedente, dar distanţa faţă de Victor Ponta este în continuare foarte mare şi cel mai probabil nu îl va ajunge până la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Monica Macovei a reuşit în săptămâna 13-19 octombrie să îl depăşească la numărul de simpatizanţi pe Corneliu Vadim Tudor, însă este în continuare departe de Elena Udrea. În topul fanilor conduce Victor Ponta – 578.961, urmat de Klaus Iohannis – 342.543, Elena Udrea – 245.655, Monica Macovei – 80.723, Corneliu Vadim Tudor – 80.227, Călin Popescu Tăriceanu – 18.981.

Astfel, dintr-un total de 1.347.090 fani ai celor şase candidaţi în 19 octombrie, Victor Ponta are 43,0%, Klaus Iohannis – 25,4%, Elena Udrea – 18,2%, Monica Macovei – 6.0%, Corneliu Vadim Tudor – 6,0%, Călin Popescu Tăriceanu – 1,4%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă