12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialDupă 26 de ani, românii votează din nou în Duminica Orbului

După 26 de ani, românii votează din nou în Duminica Orbului

Românii au fost chemaţi din nou la urne, după 26 de ani, să voteze în Duminica Orbului, arată un reportaj realizat de Mediafax.

– Acum 26 de ani s-a votat tot în Duminica Orbului.
– Şi azi e Duminica Orbului? Nu am ştiut. Orbi am fost şi atunci, probabil că orbi suntem şi astăzi, dar asta este. Ăştia suntem! a spus unul dintre bucureştenii care a mers duminică la vot.

Alţii sunt mai optimişti şi susţin că au încredere în candidaţii tineri.

“Sper să nu fie orbi cei care votează şi să voteze aşa cum trebuie. Deci, să ne ia Dumnezeu pâcla de pe ochi şi să nu fie Duminica Orbului pentru toată lumea”.

Mai sunt şi alegători care cred că totul este planificat. Şi totuşi, au mers la urne. “Nu trebuie să facem “asimilări. Da? Viaţa merge înainte! Suntem…. Nimic nu e întâmplător! Totul e bine programat şi planificat”.

În a cincea zi de duminică, după cea a Învierii, creştinii ortodocşi sărbătoresc Duminica Orbului. Anume ziua când Isus a săvârşit minunea de a da vedere orbului din naştere. În a cincea zi de duminică, după cea a Învierii, s-au desfăşurat şi primele alegeri zise libere şi democratice de după 1989.

Aşadar, acum 26 de ani, la 20 mai, poporul român a fost chemat la vot. A rezultat (în urma unei prezenţe masive la urne) o victorie zdrobitoare pentru FSN şi pentru Ion Iliescu.

Au votat atunci aproape 15 milioane de cetăţeni (mai bine de 86% dintre cei cu drept de vot), iar Ion Iliescu a câştigat cu un scor de peste 85%. Contracandidaţii săi au fost Radu Câmpeanu (PNL), care a obţinut puţin peste 10% din sufragii, şi Ion Raţiu (PNŢCD, pentru cine-şi mai aduce aminte ce înseamnă acronimul acesta), ocupantul locului trei, cu un nesemnificativ procent de 4%.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

MAE: Unul din cele două grupuri de români blocați în Aeroportul din Dubai a ajuns acasă

Unul dintre cele două grupuri de cetăţeni români blocaţi în Aeroportul Internaţional Dubai a revenit în ţară, joi, cu o cursă care a operat...

Mari personalități artistice vor fi prezente la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu din iunie

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va aduce în România, în perioada 21-30 iunie, numeroase personalităţii mondiale...

UE a decis noi sancțiuni împotriva industriei de armament a Iranului

Uniunea Europeană(UE) a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete după atacul asupra Israelului, liderii europeni...
Ultima oră
Pe aceeași temă