13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialNicușor Dan acceptă propunerea lui Predoiu privind realizarea unui sondaj de opinie....

Nicușor Dan acceptă propunerea lui Predoiu privind realizarea unui sondaj de opinie. Candidatul PNL: Astăzi s-a mai făcut un pas înainte

Candidatul Uniunii Salvați Bucureștiul (USB) la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, duminică, într-o dezbatere electorală la TVR, că acceptă propunerea contracandidatului PNL, Cătălin Predoiu, privind realizarea unui sondaj de opinie care să arate cine este în topul preferințelor bucureștenilor. La rândul său, Predoiu a precizat că îl bucură acest anunţ, potrivit News.ro.

Nicuşor Dan a profitat de prima întrebare la care a trebuit să răspundă, potrivit formatului emisiunii şi a arătat că doreşte să dea un mesaj care va interesa pe bucureşteni. „Alegătorii mei sunt oameni care s-au săturat de jaful din Primărie, patronat şi de PSD şi de PNL. În numele lor, spun aici: nu o să mă retrag din această campanie şi sub nicio condiţie nu o să propun bucureştenilor să îl voteze pe Predoiu”, a spus el.

Totodată, candidatul USB la Primăria Capitalei a mai spus că se simte responsabil „şi pentru acei bucureşteni care nu vor ca Bucureştiul să fie condus de PSD, cel mai corupt partid din România”. 

„Din această perspectivă, accept provocarea pe care Cătălin Predoiu mi-a făcut-o şi sunt gata ca  o mare casă internaţională de sondaje să facă un sondaj supravegheat de USB şi de PNL, astfel încât bucureştenii să voteze în cunoştinţă de cauză, ştiind cine are şanse mai mari să o învingă pe Gabriela Firea”, a mai afirmat Nicușor Dan.

Nicuşor Dan a ţinut să menţioneze că nu e vorba despre o retragere în urma sondajului, ci doar de o informare a bucureştenilor despre cum stau lucrurile. 

„Nu poate decât să mă bucure”, a răspuns candidatul PNL, Cătălin Predoiu, după anunţul lui Nicuşor Dan. 

El a constatat că există „o deschidere în această direcţie”. „Aştept să facem progrese în continuare”, a adăugat Predou, precizând că Gabriela Firea nu va fi primarul general al Capitalei. „Astăzi s-a mai făcut un pas înainte!”, a conchis Predoiu. 

 

 

 

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă