10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSport19 zile, atât au muncit parlamentarii în 2015

19 zile, atât au muncit parlamentarii în 2015

Senatorii şi deputaţii au lucrat doar 316 ore, în total, în prima sesiune parlamentară din acest an, echivalentul a 39 de zile la un program de 8 ore. Separat, membrii Parlamentului au adunat și mai puțin timp dedicat scopului pentru care au fost votați. Senatorii au fost mai “harnici” decât colegii lor deputați; deşi au lucrat în mai puţine şedinţe de plen, au strâns mai multe ore de dezbateri.

Astfel, senatorii au acumulat aproape 157 de ore de activitate (19 zile de muncă), în timp ce deputaţii au lucrat doar 142 de ore în plen (mai puţin de 18 zile de muncă). O parte a acestui timp a fost petrecut de parlamentari pentru declaraţii politice şi adresarea de întrebări şi interpelări membrilor Guvernului. În aceste condiții, au lăsat restante peste 700 de proiecte şi iniţiative legislative, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, analizate de Mediafax.

Prima sesiune parlamentară din 2015 a început în februarie şi s-a încheiat la finele lunii iunie. Deputaţii au avut cele mai multe şedinţe de plen suspendate fie din lipsă de cvorum, fie din cauză că la lucrări nu au participat reprezentanţii Guvernului pentru răspunsurile la întrebările şi interpelările aleşilor. 5 şedinţe de plen ale Camerei Deputaţilor au fost suspendate după mai puţin de 10 minute, cea mai scurtă dintre aceastea fiind de doar un minut şi 44 de secunde. Recordul absolut al Parlamentului s-a înregistrat însă în sesiunea ­anterioară, când vicepreşedintele de atunci al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a suspendat lucrările după doar 23 de ­secunde.

Parlamentarii s-au remarcat şi prin numărul mare de zile libere pe care şi le-au luat în această sesiune. Pe lângă cele trei sărbători legale din primele 6 luni ale anului (Paştele, minivacanţa de 1 Mai şi cea de Rusalii), aleşii şi-au mai întrerupt activitatea şi pentru Paştele şi Rusaliile catolice, când şi-au programat activităţi în teritoriu. Mai mult, deputaţii şi-au luat o vacanţă prelungită, de cinci zile, de Paştele ortodox, din cauza lipsei cvorumului în Săptămâna Mare. Atunci a fost amânată şi cererea de reţinere şi arestare a deputatului UDMR Marko Attila, colegii săi neprezentându-se la plen pentru a vota solicitarea procurorilor. În Senat, vacanţa de Paşte a fost legată cu cea de Paştele catolic, astfel încât senatorii au lipsit de la lucru mai bine de două săptămâni.  

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă