10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportAEP a trimis la Parlament proiectul tehnic privind votul prin corespondență

AEP a trimis la Parlament proiectul tehnic privind votul prin corespondență

UPDATE marți, 13 octombrie:  Autoritatea Electorală Permanentă că a transmis membrilor Comisiei parlamentare comune proiectul tehnic privind votul prin corespondență, arătând că votul prin corespondență poate fi extins treptat și pentru cetățenii cu drept de vot din țară care nu se pot prezenta la urne. Documentele transmise de AEP vor fi prezentate membrilor Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, în ședința convocată pentru marți, ora 16.00, care va fi condusă de președintele comisiei, Gabriel Vlase, se arată într-un comunicat al AEP.

AEP mai spune că a luat act, luni, de decizia politică și de punctele de vedere privind votul prin corespondență prezentate de reprezentanții partidelor politice, respectiv PSD, PNL și UDMR, în cadrul ședinței Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale.

***

Gabriel Vlase, președintele Comisiei de cod electoral, a declarat că marți, Comisia pe care o conduce va primi de la Autoritatea Electorală Permanentă o variantă a legii privind votul prin corespondenţă, urmând ca acesta să fie discutat în comisie astfel încât săptămâna viitoare să intre în dezbaterea Senatului, informează Mediafax.

Autoritatea să vină cu un trunchi de proiect până mâine la ora 16.00, discutăm ce mai este de discutat şi miercuri la ora 16.00, iar săptămâna viitoare să meargă la Senat“, a precizat Vlase.

Grupurile parlamentare şi-au prezentat, în şedinţă, poziţia în privinţa principiilor legii votului prin corespondenţă. Astfel, PSD doreşte ca legea votului prin corespondenţă să fie aplicată la alegerile parlamentare din 2016, dar nu are nimic împotrivă să fie şi pentru alegerile prezidenţiale. PNL a susţinut aplicarea legii votului prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 2016, europarlamentare şi prezidenţiale, în timp ce UDMR doreşte ca votul prin corespondenţă să fie doar pentru alegerile prezidenţiale.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă