26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSportAeroportul internațional Baia Mare va fi modernizat din fonduri europene

Aeroportul internațional Baia Mare va fi modernizat din fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a anunțat, vineri seara, că Aeroportul internațional Baia Mare va beneficia de fondurile europene necesare extinderii pistei, scrie Agerpres. 

“Cred că săptămâna viitoare putem semna contractul de finanțare a Aeroportului internațional Baia Mare. Cred că ne-am specializat în finanțarea de lucrări pentru aeroporturi, iar cu puțin timp înainte am semnat contractul pentru Aeroporturile Satu Mare și Tulcea. Am deblocat problemele care existau la aeroportul din Suceava și sper ca și la Aeroportul internațional Baia Mare să se finalizeze lucrările contractului de finanțare, chiar dacă lucrările pe partea de execuție se află în procedură de contestație. Am înțeles că săptămâna viitoare urmează să aibă un răspuns în instanță și sper să se și finalizeze lucrările, ca din 2016 să beneficiem de alte fonduri (…) ca orice investiție într-un aeroport, indiferent de orice zonă a țării unde se află, indiferent de disputele politice pe un asemenea subiect, eu, personal, consider că orice investiție în acest domeniu poate genera creștere economică pentru zona în care se află”, a afirmat Marius Nica, într-o conferință de presă. 

În aceeași conferință, senatorul Sorin Bota (PSD) a apreciat că, după terminarea lucrărilor de modernizare, Aeroportul internațional Baia Mare va deveni unul dintre principalele puncte de cargo din Transilvania.

“Preconizăm deschiderea unui punct de mărfuri, transporturi cargo pe Baia Mare, pentru că va avea o pistă corespunzătoare pentru aeronavele mediu curier, plus dezvoltarea unei baze logistice în vecinătatea aeroportului”, a explicat Sorin Bota.

Cele mai citite

Ministrul Tîlvăr refuză dezvăluirea detaliilor secrete

România este de 20 de ani membră NATO și armata ei încă e copleșită de tehnică sovietică.  Tehnica sovietică reprezintă 70% din înzestrarea Armatei...

PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an. 

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele...

Gabriela Firea vrea investiții mai mari în Cultura Capitalei

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat vineri că şi-ar dori să se aloce fonduri mai mari din bugetul municipalităţii pentru Cultură,...
Ultima oră
Pe aceeași temă