12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportAlina Gorghiu: E o frăție între domnul Dragnea și domnul Băsescu, o...

Alina Gorghiu: E o frăție între domnul Dragnea și domnul Băsescu, o frăție a celor mai răi în politica românească

Liderul Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, a declarat că între Traian Băsescu și Liviu Dragnea este “o frăție a celor mai răi în politica românească”, referindu-se la invitația lansată de liderul PMP de a participa la o dezbatere pe tema programelor de guvernare ale celor trei formațiuni politice, scrie Agerpres.

“E o frăție între domnul Dragnea și domnul Băsescu, o frăție a celor mai răi în politica românească. Sunt sigură că domnul Băsescu vrea să-l ajute pe domnul Dragnea la o asemenea dezbatere. Eu cred că dacă domnul Dragnea va accepta până la urmă să discutăm deschis despre politica românească și despre cum vedem noi România, domnul Băsescu se poate uita, ca un prieten adevărat, de la televizor, de acasă. Și de data aceasta facem cinste cu pop-cornul și îl las să-și asigure suportul pentru cel mai bun prieten al său, domnul Dragnea”, a spus Gorghiu, într-o sesiune live pe Facebook.

Șefa liberalilor a afirmat că nu a primit din partea lui Liviu Dragnea răspuns dacă va accepta provocarea pe care i-a lansat-o, de a participa la o dezbatere, adăugând că nu și-a pierdut încă speranța.

“Nu, dar nu mi-am pierdut speranța. Nu știu dacă din aroganță sau din lașitate nu a răspuns. Eu cred însă că știe că va rămâne de actualitate această invitație la un dialog cu domnia sa pe tot ce înseamnă România pe care eu mi-o doresc, model de România pe care PSD și-l dorește și sper ca săptămâna viitoare să putem să le arătăm românilor care este viziunea noastră pentru viitor. În mod clar, România mea nu este România domnului Dragnea, asta pot să o spun încă de la început”, a adăugat Gorghiu.

Lidera PNL a opinat că șeful PSD se teme de un asemenea dialog: “Cred că se teme de acest dialog, de această discuție civilizată pentru că aș putea să-i dau argumente sau contraargumente la orice va spune”.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă