6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportAmbasadorul Franței: Pentru a preveni dificultățile la votul din străinătate cadrul legislativ...

Ambasadorul Franței: Pentru a preveni dificultățile la votul din străinătate cadrul legislativ poate fi regândit

Francois Saint-Paul, ambasadorul Franței la București, susţine că pentru prevenirea dificultăților apărute în procesul de vot din afara granițelor poate fi regândit cadrul legislativ. ''Am văzut, ca toți românii, dificultățile apărute în procesul electoral din 2014 și cred că este important să ne gândim ce putem face pe viitor pentru ca aceste dificultăți să nu se mai producă. Acest lucru mă interesează și cred că sunt lucruri care pot fi făcute în două domenii: pe de o parte să regândim cadrul legislativ, însăși legislația, subiectul listelor electorale pentru alegătorii din străinătate și, pe de altă parte, subiectul legat de organizare și de mijloacele utilizate'', a declarat ambasadorul Saint-Paul, într-un interviu pentru Agerpres.

Întrebat despre avantajele şi dezavantajele cu privire la votul electronic, mai ales că în Franţa acest sistem de vot a fost folosit la alegerile legislative din 2012 şi la alegerile legislative parțiale din 2013 ambasadorul Saint-Paul a declarat că "este un sistem atrăgător pentru alegător, pentru că, atunci când au opțiunea votului electronic, în jur de două treimi din alegători preferă să utilizeze votul electronic decât să se deplaseze și să voteze la urne. Totuși, este un sistem complex, un sistem greu de implementat, un sistem care necesită ca și condiție prealabilă existența unei liste electorale."

Ambasadorul a precizat că acest sistem care necesită multă pregătire şi trebuie implementat cu profesionalism. "Cred că trebuie mai întâi să ne gândim, la modul global, la ce poate fi făcut pentru ca dificultățile care au fost întâmpinate în organizarea votului pentru românii din străinătate să nu se mai repete, dar votul electronic este o modalitate, printre altele, și trebuie, de asemenea, luate în calcul toate constrângerile organizatorice, care nu sunt puține."

Întrebat dacă acest sistem de vot poate fi fraudat mai ușor decât votul normal, Francois Saint-Paul a spus că "atunci când votul electronic este foarte bine făcut, foarte bine organizat, cu toate componentele de control, este un vot care nu permite frauda. Dar asta presupune o organizare care este foarte complicată. Așadar și acest aspect face parte din lucrurile care trebuie examinate: faptul că este o muncă dificilă."

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă