10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportAmbasadorul Olandei: Creşterea economică merge mână în mână cu dezvoltarea statului de...

Ambasadorul Olandei: Creşterea economică merge mână în mână cu dezvoltarea statului de drept şi a justiţiei

Ambasadorul Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, a declarat, vineri seara la o dezbatere despre politicile europene în justiţie, că relansarea economică merge mână în mână cu dezvoltarea statului de drept şi a justiţiei, iar România are potenţial de creştere,  explicând că un domeniu ca internetul a avut succes deoarece n-a existat în comunism iar oligarhii nu l-au păstrat pentru ei în anii ’90, informează Mediafax.

Vă amintiţi de campania lui Bill Clinton din 1992 şi expresia lui «It’s the economy, stupid!»? Acesta este baza regulilor pe care le avem în Europa. Vrem să fim uniţi, să fim o singură familie, fără frontiere. Dacă urmăm cele câteva reguli pe care le-am decis împreună, vom putea trăi împreună aşa diverşi cum suntem în ceea ce priveşte religia, tradiţiile, istoria, geografia. Dacă nu, vedem că apar diferenţe uriaşe în privinţa nivelului de bogăţie, vedem diferenţe în migraţie. Regulile pe care le facem sunt cruciale“, a afirmat ambasadorul olandez.

Van Bonzel a precizat că în prezent Europa nu are succes din punct de vedere economic, amintind că în ultimul top al competitivităţii la nivel mondial, publicat săptămâna aceasta, se află doar cinci ţări europene în primele 15. România este pe locul 47 în acest top, dar “ar trebui şi poate avansa rapid“, deoarece are resurse, are potenţial şi face parte din cea mai mare piaţă din lume, iar în unele domenii, precum IT, a înregistrat succese mari.

“Internetul în România este printre cele mai rapide din Europa. De ce? Pentru că n-a existat internet în comunism şi astfel baronii locali, oligarhii n-au păstrat internetul pentru ei în anii ’90. Nu erau conştienţi de faptul că internetul era în curs de dezvoltare în acea perioadă. Dacă daţi românilor o şansă să demareze afaceri, îi stimulaţi şi le daţi stat de drept aşa cum s-a întâmplat în economiile de piaţă din Europa, atunci România poate creşte mult mai rapid şi mai echilibrat decât până acum. Vedem creştere economică în unele oraşe, Cluj, Timişoara şi, bineînţeles, Bucureşti, dar o creştere la nivelul întregii economii merge mână în mână cu dezvoltarea statului de drept şi a justiţiei“, a afirmat Matthijs van Bonzel, la o dezbatere despre politicile europene în justiţie.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă