12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportAnaliză IPP: Prima sesiune parlamentară din 2014 a fost profund politizată

Analiză IPP: Prima sesiune parlamentară din 2014 a fost profund politizată

Prima sesiune parlamentară din 2014 a fost profund politizată, este concluzia unei analize realizate, în prima parte a anului, de Institutul pentru Politici Publice.

”Neînțelegerile din cadrul coaliției de guvernare s-au reflectat și în activitatea parlamentară, multe proiecte fiind blocate deși Uniunea Social Liberală (USL) avea asigurată, în perioada acoperită de analiză, o majoritate confortabilă atât la Senat, cât și la Camera Deputaților. Divergențele dintre PSD și PNL au escaladat la începutul anului, culminând cu destrămarea USL. Ieșirea PNL de la guvernare a arătat, din nou, dacă mai era nevoie, că votul asupra proiectelor de lege aflate în dezbatere în Parlament este unul strict politic, iar punctele de vedere și prioritățile senatorilor și deputaților se schimbă în funcție de adversarii politici, având prea puţină legătură cu promovarea intereselor cetățenilor pe care, teoretic, îi reprezintă în Parlament”, arată analiza IPP.

De exemplu, legea parteneriatului public privat (PPP), cu Guvernul condus de V. Ponta ca și inițiator. În luna decembrie 2013 proiectul de lege a fost aprobat cu voturile PSD, PNL, PC, minorități și PP-DD. La începutul anului 2014, șeful statului a solicitat reexaminarea legii. În luna februarie, când USL era încă la guvernare, Senatul a aprobat PPP în aceeași formă ca în 2013, cu voturile acelorași partide ca și la votul anterior. La Camera Deputaților, reexaminarea legii a fost făcută în luna iunie, situația votului schimbându-se. Liberalii au votat împotriva proiectului – deși până atunci l-au susținut și aprobat atât în comisii cât și în Plen, iar deputații UDMR au aprobat legea, deși la votul anterior, când erau în opoziție, se abținuseră de la vot.

Un alt exemplu în ce priveşte considerentele politice care primează la votul din Parlament ar putea fi situația înregistrată pe Legea insolvenței. Inițiatorul proiectului este Guvernul Ponta, textul fiind propus și asumat de către Ministerul Finanțelor Publice în luna noiembrie 2013, când la conducerea Ministerului se afla Daniel Chițoiu – vicepreședinte PNL și viceprim-ministru din partea liberalilor (la acea dată). În 25 februarie 2014, Senatul a respins proiectul de lege, cu sprijinul PNL. La Camera Deputaților, legea a fost adoptată de noua majoritate parlamentară (PSD, UDMR, PP-DD, PC, minorități). Și de această dată, liberalii au votat împotrivă. Mai mult decât atât, deputații PNL au depus o sesizare de neconstituționalitate.

”Deși actuala legislatură parlamentară arăta semnele unei activități consistente, prin lansarea unor proiecte extrem de importante, precum revizuirea Constituției, amendarea legilor electorale, descentralizarea administrativă, proiectul legii codului de conduită pentru parlamentari, rând pe rând toate aceste proiecte au fost abandonate. Dezbaterea publică pe astfel de teme a fost aproape inexistentă. Legea care viza descentralizarea administrativă, de exemplu, a fost aprobată la sfârșitul anului trecut prin asumarea răspunderii Guvernului Ponta în fața Parlamentului, proiectul nefiind supus dezbaterii publice. După ce Curtea Constituțională a declarat, în luna ianuarie, legea ca fiind neconstituțională, proiectul a rămas practic blocat de atunci la Comisiile Permanente, cele care ar trebui să pună în aplicare decizia Curții și să revizuiască legea sub aspectele declarate neconstituționale”, este concluzia analizei IPP.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă