14.2 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSportAsociația Magistraților o atacă pe Raluca Prună și îi cere lui Cioloș...

Asociația Magistraților o atacă pe Raluca Prună și îi cere lui Cioloș să o demită

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) i-a cerut premierului Dacian Cioloş demiterea Ralucăi Prună din funcţia de ministru al Justiţiei. Asociația susține că temele din agenda ministerială “nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar a căror atingere trebuie să constituie un subiect prioritar”, conform Mediafax.

Magistraţii susţin că între ministrul Justiţiei şi corpul de magistraţi “sunt diferenţe ireconciliabile”, precizând că “în cele aproximativ zece luni de mandat, doamna ministrul Raluca Alexandra Prună a generat, ca rezultat al numeroaselor poziţii inacceptabile, lipsite de fundament, exprimate de la înălţimea funcţiei asumate, fără a înţelege impactul acestora în societate şi, mai ales, consecinţele ce se răsfrâng asupra imaginii sistemului judiciar, o ruptură adâncă între funcţia publică ocupată şi corpul de magistraţi, dovedind, în aceste condiţii, că nu mai există niciun remediu pentru reintrarea în parametri unei stări de normalitate”.

Cele mai citite

Rectorul Universității din București limitează numărul notelor de 9 și 10 ce pot fi acordate studenților

În facultățile Universității din București (UB), la programele de studii de nivel licență, nu se vor putea acorda mai puțin de 5% și nu...

Rectorul Universității din București limitează numărul notelor de 9 și 10 ce pot fi acordate studenților

În facultățile Universității din București (UB), la programele de studii de nivel licență, nu se vor putea acorda mai puțin de 5% și nu...

Iohannis merge la zona demilitarizată dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează o vizită în Coreea de Sud, iar în prima zi a vizitei va ajunge și la zona demilitarizată aflată...
Ultima oră
Pe aceeași temă