4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportUPDATE. Augustin Lazăr a fost avizat favorabil de CSM pentru funcţia de...

UPDATE. Augustin Lazăr a fost avizat favorabil de CSM pentru funcţia de procuror general

UPDATE:12,20: Augustin Lazăr, aviizat de CSM pentru funcţia de procuror general al României, a precizat la ieşirea de la Consiliului Superior al Magistraturii, că doreşte să eficientizeze activitatea procurorilor din toată ţara şi că va colabora cu toţi şefii de parchete, inclusiv cu cei ai DNA şi DIICOT. 

“Procurorul general conduce activitatea prin intermediul procurorilor şefi şi mi-am propus să am o bună comunicare cu şefii DNA şi DIICOT. Voi încerca să aflu ce nevoi au, resurse umane sau financiare, pentru a putea funcţiona foarte bine. Publicul are încredere în aceste instituţii şi sper să progreseze şi celelalte parchete la fel. Vom face evaluări la parchete pentru a vedea cum îşi desfăşoară activitatea, dar nu am vreo problemă personală cu nici un coleg.”

Augustin Lazăr mai precizat că una dintre priorităţile sale este finalizarea marilor anchete, cum e cea a mineriadelor, ale căror rezultate sunt aşteptate de public.

Citește și: Augustin Lazăr a fost propus procuror general al României. Vezi de ce a fost el alesul ministrului Justiției

 

UPDATE:12,20:  Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, joi, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului Justiţiei, Raluca Prună, de numire a lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general al României. 

Lazăr a vorbit, în cadrul interviului la CSM, despre dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, despre care a spus că trebuie soluţionate şi că Ministerul Public are resursele necesare pentru a face acest lucru. 

“Din păcate, avem nişte condamnări la CEDO, noi trebuie să observăm că în anumite dosare nu s-a făcut o anchetă efectivă, sau a fost făcut la un nivel de operativitate foarte scăzut, dar în tot cazul, ancheta efectivă nu există, nu s-au identificat persoanele responsabile şi există şi alte probleme care au generat aceste condamnări. Secţia Parchetelor Militare are resurse umane foarte bune, care trebuie bine organizate şi eficientizate. Ei vor putea să soluţioneze aceste dosare”, a declarat Lazăr la CSM, unde susţine interviul pentru avizarea în funcţia de procuror general. 

El a precizat că există în cercetare şi un dosar privind o “mineriadă, care aşteaptă soluţionarea temeinică şi legală şi ea va fi”. 

UPDATE 09,20: Magistratul Augustin Lazăr a ajuns la sediul CSM, unde va susține interviul pentru avizarea numirii în fruntea Pachetului General. El a declarat presei, joi dimineață, că dorește un Minister Public “mai eficace, mai integru, in slubja interesului public”.

“Vreau să fac Ministerul Public o instituție europeană”, a subliniat procurorul.

—————————

Augustin Lazăr va susţine joi, la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), interviul pentru avizarea numirii în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), informează Agerpres.

Potrivit calendarului anunţat de CSM, la o zi după intervievarea candidatului este programată transmiterea avizului către Ministerul Justiţiei. 

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a transmis CSM, la sfârşitul lunii martie, propunerea pentru numirea în funcţia de procuror general a lui Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. 

Potrivit MJ, în timpul dialogului cu ministrul Justiţiei, Augustin Lazăr a demonstrat că “are viziunea managerială, determinarea şi autoritatea necesară pentru reformarea şi consolidarea Ministerului Public”. În desemnarea propunerii, ministrul Justiţiei a avut în vedere îndeplinirea criteriilor de integritate, vechimea neîntreruptă în Ministerul Public, experienţa profesională şi managerială relevantă şi capacitatea decizională. 

Combaterea infracţionalităţii în domeniile vulnerabile la toate nivelurile reprezintă obiectivul central al planului de management al lui Augustin Lazăr, pus de CSM în dezbatere publică pe 4 martie. 

Conform aceleiaşi surse, principalele direcţii de acţiune vor fi consolidarea progreselor în combaterea corupţiei în administraţia locală, realizarea de investigaţii efective în cauzele ce au ca obiect infracţiuni de spălare a banilor şi evaziune fiscală, dar şi în cele privind infracţiuni contra umanităţii, cum sunt dosarele privind Mineriada din iunie 1990 sau Revoluţia din 1989. 

Alte direcţii de acţiune vizează măsurile de combatere a delictelor silvice, uniformizarea practicii judiciare şi gestionarea volumului mare de dosare. 

Pentru o mai bună gestionare a activităţii se intenţionează continuarea demersurilor pentru crearea unei structuri distincte de poliţie judiciară, care să asigure exclusiv activitatea de urmărire penală, detaşarea la Ministerul Public a efectivului de poliţie judiciară necesar pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, justa repartizare a sarcinilor în cadrul compartimentelor şi folosirea eficientă a inspectorilor antifraudă detaşaţi la parchete. 

Procurorul general al PÎCCJ este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. 

 

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă