12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportAurescu: România susține aderarea Muntenegrului la NATO

Aurescu: România susține aderarea Muntenegrului la NATO

România susține aderarea Muntenegrului la NATO, a declarat, joi, ministerul de Externe, Bogdan Aurescu, potrivit Mediafax

“România rămâne un susţinător al politicii uşilor deschise pentru că noi considerăm că această politică este de natură să contribuie la întărirea securităţii şi stabilităţii în spaţiul euroatlantic. De aceea susţinem aderarea Muntenegrului la NATO printr-o decizie care, în mod ideal, trebuie să fie luată la reuniunea ministerială de externe”, a spus Aurescu într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de Externe norvegian, Borge Brende.

“Am discutat aspecte care ţin de cooperarea bilaterală, e foarte important să continuăm această dinamică a contactelor la nivel politico-diplomatic, la nivel sectorial, e foarte important să stimulăm în continuare cooperarea economică şi investiţiile”, a spus Aurescu.

Ministrul român a specificat că în cadrul discuţiilor bilaterale au fost pe agendă mai multe subiecte, printre care dimensiunea de securitate în pregătirea summit-ului NATO de anul viitor, procesul de adaptare al Alianţei.

De asemenea, Bogdan Aurescu a evidenţiat interesul României de consolidare a securităţii pe flancul estic, mai ales având în vedere importanţa pe care o are, din punct de vedere strategic, Marea Neagră, în actualul context regional de securitate.

“Am discutat şi despre pregătirea strategiei integrate a NATO pentru partenerii estici şi sudici pe care am lansat-o la reuniunea ministerelor de la Antalia, din Turcia, din luna mai. Am discutat despre procesul de reflecţie asupra importanţei strategice a Mării Negre, dar şi despre cum putem să sprijinim procesul de aderare la Alianţă pentru Muntenegru şi pentru Georgia”, a spus ministrul român.

Cei doi miniştri şi-au manifestat îngrijorarea faţă de escaladarea tensiunilor în estul Ucrainei, iar ministrul Aurescu a reiterat importanţa implementrii acordurilor de la Minsk.

De asemenea, cei doi miniştri au discutat şi despre Republica Moldova şi au salutat formarea noului guvern de la Chişinău, care se sprijină pe o majoritate pro-europeană, a anunţat Aurescu.

“Din punctul de vedere al României, dorim ca procesul de reformă în spirit european, în aplicarea acordului de asociere şi de liber schimb să continue şi cred că este importantă susţinerea oricărui partener care poate să aducă o contribuţie în acest sens, inclusiv a Norvegiei”, a declarat ministrul de Externe al României. 

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă