11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportAvocatul Poporului sesizează CCR privind imobilele confiscate

Avocatul Poporului sesizează CCR privind imobilele confiscate

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională (CC)  privind neconstituţionalitatea ordonanţei privind destinaţia unor bunuri imobile confiscate, informează Mediafax.

Astfel, Avocatul Poporului a precizat că actul normativ vizat este neconstituţional în integralitatea sa, întrucât contravine dispoziţiilor constituţionale ale articolului 115 alineatul 4 privind regimul ordonanţelor de urgenţă şi ale aricolului 1 alineatul 4 ce consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

“Analizând atât preambulul ordonanţei de urgenţă, cât şi nota de fundamentare a acesteia, Avocatul Poporului constată că situaţia extraordinară şi urgenţa (care ar justifica adoptarea unei ordonanţe de urgenţă) sunt doar proclamate, fără a fi în realitate motivate şi fără a fi precizat vreun element cuantificabil prin care să se demonstreze motivele având caracter de urgenţă şi situaţia extraordinară în care se află Guvernul, din cauza cărora nu poate asigura îndeplinirea funcţiei de administrare a proprietăţii publice şi private a statului, cu respectarea principiul economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului”, se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

Sursa citată apreciază că motivarea situaţiei extraordinare şi a urgenţei din preambulul ordonanţei de urgenţă este insuficientă şi nu corespunde exigenţelor articolului 115 alineatul 4 din Legea fundamentală.

“Motivele expuse nu sunt de natură să explice caracterul extraordinar al situaţiei, ci descriu o situaţie de fapt cu care se confruntă instituţiile publice (spaţii insuficiente), precum şi o soluţie pentru rezolvarea acesteia (imobilele confiscate intrate în proprietatea privată a statului). Or, niciuna dintre aceste împrejurări nu are caracter extraordinar şi nu implică o deficienţă gravă, inopinată, care să pună în pericol grav un interes public, o situaţie de criză, excepţională care necesită identificarea urgentă a unei soluţii”, se mai arată în comunicat.

În plus, atrage atenţia Avocatul Poporului, necesitatea adoptării de măsuri legislative şi instituţionale care să permită o mai bună administrare a bunurilor sechestrate şi confiscate este cunoscută la nivelul Guvernului de peste trei ani, reprezentând unul din obiectivele acestuia menţionate în Hotărârea Guvernului numărul 215/2012 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, a Inventarului măsurilor preventive anticorupţie şi a indicatorilor de evaluare, precum şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2012-2015.

În acest context, Avocatul Poporului apreciază că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2015 s-a făcut fără respectarea exigenţelor constituţionale stipulate de articolul 115 alineatul 4.

“În aceste condiţii, poate fi reţinută ingerinţa legiuitorului delegat în atribuţiile de legiferare ale Parlamentului, ceea ce contravine principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală”, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă