12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportBăsescu a grațiat o femeie condamnată pentru corupție în 1997

Băsescu a grațiat o femeie condamnată pentru corupție în 1997

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a graţiat o femeie bolnavă, în vârstă de 72 de ani, condamnată pentru corupţie, subliniind că a făcut public acest lucru deoarece nu vrea ca presa să-l critice pentru că a graţiat o persoană coruptă.

"Astăzi am semnat un decret de graţiere pentru doamna Tiron Jana, născută în 1942 (…) Am graţiat o femeie care a săvârşit acte de corupţie şi a avut două condamnări pentru astfel de acte, una în 1992 şi alta în 1997. Doamna lucra ca asistentă medicală şi a promis unei alte persoane că o va ajuta să fie angajată ca secretar-dactilograf în spitalul din Vidra unde lucra dânsa. Fapta de corupţie este legată de primirea a 35.00 de ROL, deci 35 de lei de astăzi, în care intră şi bani şi bunuri. Deci, valoarea totală a fraudei aceste femei este de 35 de lei", a declarat, luni, preşedintele Traian Băsescu.

El a spus că femeia a fost condamnată prima dată la doi ani cu suspendare în 1992 şi a doua oară la patru ani cu executare în 1997, dar nu a executat pedeapsa deoarece "certificatele de la dosar arată că a fost operată de neoplasm mamar, că are ciroză hepatică, abdomen operat, insuficienţă cardiacă, diabet zaharat".

"După 17 ani de la condamnare, pentru că a beneficiat de bani şi bunuri în valoare de 35 de lei, ar trebui ca la vârsta de 72 de ani, cu o stare a sănătăţii precară, să intre în închisoare. Mi s-a părut că este un caz care, deşi se referă la corupţie, este unul din cazurile are pot face obiectul unei graţieri", a mai spus Băsescu.

Preşedintele a precizat că a dat această explicaţie întrucât "va apărea decretul şi presa va vedea că este vorba de acte de corupţie".

"Probabil neavând dosarele, nu va putea constata (presa) că-i vorba de 35 de lei, bani şi bunuri, nu va putea observa că este într-o stare de sănătate extrem de gravă şi n-aş vrea să fiu obiectul unor critici că am graţiat un corupt. De fapt, am graţiat un om extrem de bolnav, la vârsta de 72 de ani", a explicat Traian Băsescu.

Jana Tiron, fostă asistentă şefă la Secţia de Ginecologie a Spitatului comunal din Vidra, judeţul Vrancea, a fost condamnată în 1997 pentru trafic de influenţă, după ce, potrivit anchetatorilor, ar fi intervenit pe lângă directorul spitalului de la acea vreme să angajeze o nepoată la unitatea spitalicească unde lucra şi ea, contra unei găini şi a unei sume de bani. Femeia a fost condamnată la patru ani de închisoare, însă Jana Tiron nu a executat nicio zi de închisoare întrucât, propriei declaraţii, are mai multe boli grave, între care hepatită cu virus C, cancer, probleme cardiace şi hernie de disc.

Femeia a mai declarat că patru ani a fost paralizată şi că doi ani nu a putut merge deloc.

La ultima expertiză medicală, din vara anului trecut, comisia medicală a considerat că femeia de 72 de ani poate suporta regimul de detenţie, deşi se recunoaşte în raport că este bolnavă. "Se constată o deteriorare a sănătăţii, patologia neoplasmică nu a recidivat şi nu s-au evidenţiat metastaze”, se arată în concluziile raportului de expertiză medicală.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu confirmă fondurile pentru recalcularea pensiilor: Perspectiva majorărilor în septembrie

Premierul Marcel Ciolacu dă asigurări că Executivul are fonduri pentru majorarea pensiilor din septembrie, în ciuda speculațiilor recente privind riscul unei întârzieri a acestei...

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă