13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportBogdan Aurescu, ministru de externe: Progrese însemnate privind prezenţa NATO pe flancul...

Bogdan Aurescu, ministru de externe: Progrese însemnate privind prezenţa NATO pe flancul estic

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a apreciat, marţi, la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic al miniştrilor de externe NATO progresele relevante obţinute în vederea asigurării unei prezenţe aliate pe flancul estic al NATO, inclusiv în România, ca element important de descurajare a factorilor de risc, se arată într-un comunicat al MAE.

Bogdan Aurescu a exprimat convingerea că implementarea completă şi în termenele convenite a Planului de acţiune al Alianţei pentru creşterea nivelului de reacţie, ca principală decizie adoptată de şefii de stat şi de guvern la recenta reuniune la vârf din Marea Britanie, va reprezenta o dovadă a indivizibilităţii securităţii şi a solidarităţii aliate, în scopul consolidării apărării colective.

În acest sens, el a apreciat progresele relevante obţinute în vederea asigurării unei prezenţe Aliate pe flancul estic al NATO, inclusiv în România, ca element important de descurajare a factorilor de risc, precizează sursa citată. În acelaşi timp, ministrul român a evidenţiat importanţa consolidării relaţiei NATO cu partenerii din vecinătatea estică. Bogdan Aurescu a reiterat angajamentul luat de România de a-și spori bugetul alocat apărării, astfel încât ținta de 2% din PIB să fie atinsă la orizontul anului 2017.

Cu prilejul reuniunii miniştrilor de externe ai NATO, Bogdan Aurescu a participat la întâlnirea în format Resolute Support, unde a comunicat decizia luată de autorităţile române de a contribui cu până la 650 de militari la viitoarea misiune a NATO destinată instruirii, consilierii şi sprijinirii Forţelor Naţionale Afgane de Securitate şi Apărare (ANSFD).

Ministrul de Externe a reconfirmat cu acest prilej contribuţia României la efortul Comunităţii Internaţionale şi al Alianţei în vederea susţinerii financiare a Forţelor Afgane de Securitate.

În marja reuniunii miniştrilor de Externe ai NATO, Bogdan Aurescu a avut, marţi, o întrevedere cu omologul german, Frank-Walter Steinmeier.

Potrivit unui comunicat MAE, Aurescu i-a adresat ministrului german propunerea de aprofundare a dialogului între cele două ministere de externe, inclusiv prin crearea unui mecanism de consultări periodice pe teme de securitate.

De asemenea, cei doi interlocutori au subliniat cooperarea excelentă în domeniul economic, evidenţiată de dinamica ascendentă continuă a schimburilor comerciale din ultimii ani, Germania fiind primul partener comercial al României şi al treilea investitor străin, mai scrie Mediafax.

Bogdan Aurescu a reiterat omologului german invitaţia de a vizita România în cursul anului viitor, invitaţie acceptată de acesta.

Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă