15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportUPDATE. Aurescu salută declanșarea PICCJ privind alegerile din diaspora. Prima vizită la...

UPDATE. Aurescu salută declanșarea PICCJ privind alegerile din diaspora. Prima vizită la Chișinău, în 1 decembrie

Noul ministru de Externe al României, Bogdan Aurescu, a anunțat, marți, că prima sa vizită oficială în Republica Moldova va fi în 1 decembrie, la o zi după alegerile parlamentare de la Chișinău.

Aurescu a subliniat că este important ca reformele democratice și parcursul european al Moldovei să continue, apreciind că este ”un moment istoric pentru societatea de peste Prut, ce ține de securitate națională a României”.

Totodată, Bogdan Aurescu a apreciat că trebuie clarificate "toate aspectele legate de organizarea alegerilor şi de implicarea MAE" în organizarea alegerilor prezidenţiale, iar "responsabilităţile trebuie clar stabilite".

"Din acest punct de vedere, este foarte bine că s-a declanşat investigaţia Parchetului General. Ea va stabili clar cui îi aparţine răspunderea, dacă o astfel de răspundere există. Cred că este important să lăsăm ancheta să îşi urmeze cursul. MAE va da tot concursul acestei anchete şi va răspunde cu promptitudine oricăror solicitări în acest sens", a subliniat Bogdan Aurescu.

Ministrul de Externe a mai spus că a doua vizită a sa va fi la Bruxelles, unde va participa la reuniunea miniștrilor de Externe NATO, din 2 decembrie.

”Voi urmari adoptarea unei decizii de continuare in 2015 a masurilor de reasigurare. Este vorba de zboruri AWACS, exercitii militare centrate pe scenarii de tip art. 5 al Tratatului de la Washington. Vor fi abordate la reuniunea NATO din 2 decembrie si modalitatile de sprijin pentru Ucraina, discutarea ultimelor evolutii de securitate si prioritatile guvernului ucrainean (in cadrul unei reuniuni a Comisiei NATO-Ucraina la care voi participa). In acest context, voi discuta si voi prezenta stadiul operationalizarii Fondului NATO de sprijin pentru apararea cibernetica a Ucrainei, unde Romania a preluat calitatea de natiune-lider, prin SRI, si unde s-au facut deja progrese importante”, a spus Aurescu.

Totodată, el a subliniat că România va sprijini Ucraina, în contextul în care situația din estul țării se deteriorează.

Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă