13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportUPDATE. Data moțiunii de cenzură, decisă lunea viitoare

UPDATE. Data moțiunii de cenzură, decisă lunea viitoare

UPDATE 20.00: Data la care va fi dezbătută moțiunea de cenzură inițiată de liberali nu a putut fi stabilită, din cauză că nu a fost cvorum, a anunțat șeful Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, marți seară, conform Mediafax.

"Nici măcar colegii care fac parte din grupurile politice parlamentare nu au venit la Biroul Permanent, pe cale de consecinţă Birourile Permanente reunite nu au cvorum. În conformitate cu Regulamentul, cvorumul la Birourile Permanente reunite este de 14 din cei 26. Dacă colegii mei din opoziţie veneau toţi, atunci nu mai aveam nicio problemă şi astăzi puteam să stabilim în cinci zile, aşa cum ne obligă Regulamentul, să facem o şedinţă de plen în care să fie citită moţiunea. Pentru că nu avem această posibilitate am decis şi voi face toate diligenţele ca lunea viitoare, la ora 12.00, membrii Birourilor Permente reunite să fie convocaţi", a declarat Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat că în cazul în care nici la următoarea şedinţă a conducerii celor două Camere nu va exista cvorum, atunci va găsi o soluţie pentru o decizie fără cvorum.

Birourile permanente se vor reuni marţi, la ora 18.30, pentru a stabili calendarul de prezentare şi dezbatere a moţiunii de cenzură inițiate de PNL, a anunțat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. El spune că a ajuns la aceată decizie în urma consultării cu preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea.

Tăriceanu declarase anterior că stabilirea calendarului moţiunii de cenzură iniţiată de PNL, pentru prezentare, dezbatere şi vot, poate fi făcută abia luni, într-o şedinţă a Birourilor Permanente care să aibă cvorum, informează MediafaxVicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a depus marţi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, semnată de parlamentari PNL, PDL, PPDD şi PMP, la conducerea celor două Camere ale Parlamentului.

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă