12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportCălin Popescu Tăriceanu, mesaj pentru Laura Codruţa Kovesi: DNA a acționat în...

Călin Popescu Tăriceanu, mesaj pentru Laura Codruţa Kovesi: DNA a acționat în logica instituțiilor opresive din statul comunist. Decizia CCR ar trebui urmată de demisia şefei instituţiei de forţă

Preşedintele Senatului şi co-preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, pe pagina sa de Facebook, că decizia Curţii Constituţionale privind conflictul dintre Direcţia Naţională Anticorupţie şi Executiv, ar trebui să fie urmată de demisia procurorului-şef Laura Codruţa Kovesi. 

“În orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR, ar fi fost urmată de demisia șefului instituției care a încălcat un principiu fundamental al democrației: separația puterilor în stat. Refuzul de a demisiona este încă o dovadă a ceea ce aș numi: corupția de putere. Am spus și repet: puterea absolută corupe absolut.

Din păcate, DNA a acționat în logica instituțiilor opresive din statul comunist, convinse că au toată puterea și că nimeni nu le poate sta în cale. Decizia CCR este una istorică și cred că stopează ofensiva unor instituții nedemocratice de a prelua toată puterea în România. Ca președinte al Senatului, camera superioară a forului democratic suprem, nu pot decât să sper că în instituțiile nedemocratice mai sunt oameni care au suficientă responsabilitate pentru a înțelege că lucrurile trebuie să se schimbe.

Schimbarea trebuie să înceapă cu o curățire a acestor instituții. Opinia publică a aflat în ultimele săptămâni informații compromițătoare despre procurori care s-au comportat nedemn pentru funcția lor: au acționat abuziv, în logica cuiva care știe că are puterea absolută. De asemenea, au ieșit la suprafață informații legate de protocoale dintre SRI și DNA care depășesc cu mult cadrul legal de relaționare între cele două instituții. De la mic – la mare, de la cazuri individuale – la modalități de acțiune instituționale, se vede cum cancerul corupției de putere riscă să cuprindă întreg acest sistem. Deci, o curățire nu mai poate fi amânată.

În același timp, decizia CCR trebuie să aducă în prim-plan și încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Decizia nu este, propriu-zis despre aceste drepturi, dar încălcarea lor este un efect nedorit al beției de putere. Am speranțe că eforturile mele, alături de reprezentanții asociațiilor de magistrați și o serie de voci din societatea civilă, vor da roade. În România de astăzi, drepturile și libertățile cetățenilor sunt încălcate, telefoanele cetățenilor sunt ascultate fără mandat, oameni nevinovați sunt hăituiți de justiția care ar trebuie să le facă dreptate, iar România pierde sute de milioane de euro la CEDO. Aceste lucruri trebuie schimbate și eu voi continua să acționez pentru a le schimba”, a scris Călin Popescu Tăriceanu.



Citeşte şi: Ministerul Public, precizări despre dosarul OUG 13: Motivarea CCR în cazul conflictului dintre Guvern și DNA va fi determinantă pentru cursul anchetei



Președintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat, luni, că a fost perturbată buna activitate a Guvernului.

„Problema este dacă DNA și-a arogat puteri care nu îi revin legii. Există conflict juridic între autorități atunci când o putere își arogă atribuții care îi revin alteia sau când între acele autorități există divergențe cu privire la întinderea atribuțiilor fiecăruia. DNA a început, însă, printr-o acțiune care s-a demarcat prin descinderi la Ministerul Justiției. Ordonanța de Urgență este un act normativ și este o putere delegată din partea autorității legislative. Am mai verificat dacă s-au primit toate avizele de la CSM, lucruri care exced DNA. Pe de altă parte, toate acestea s-au făcut în timpul desfășurării procesului legislativ. Prin aceasta, considerăm că s-a perturbat buna activitate a Guvernului și relațiile care trebuie să existe  între cele trei puteri. Activitatea de legiferare ține de puterea Parlamentului. Verificarea existenței condițiilor exercitării acestui drept este de competența Curții Constituționale”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu. 



Citeşte şi: CCR, despre sesizarea lui Tăriceanu privind conflictul dintre Executiv şi DNA: S-au perturbat buna activitate a Guvernului și relațiile care trebuie să existe între cele trei puteri ale statului. Șeful Senatului: DNA a făcut abuz de putere



 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă