12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCălin Popescu-Tăriceanu susține că a fost interceptat de SRI, în 2015, pe...

Călin Popescu-Tăriceanu susține că a fost interceptat de SRI, în 2015, pe mandat de securitate națională

Șeful Senatului și copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că, în anul 2015, a fost interceptat de Serviciul Român de Informații, pe mandat de securitate națională.

„Am fost astăzi la Înalta Curte, am stat și am așteptat îndelung pe culoare, s-a dat un nou termen pentru că în dosar sunt probleme legate de modul în care au întocmit dosarul procurorii. E vorba de, haideți să spunem, legalitatea și regularitatea probelor, nu pot să intru în mai multe detalii, interceptările", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, marți seara, la B1 TV.

Șeful Senatului a mai precizat că a fost interceptat în timp ce vorbea la telefon cu fostul său consilier, care „nu era suspectat de nimic”.

"Vorbeam cu Silberstein la telefon, el nu era nimic, nu era suspectat de nimic. În 2015 se întâmpla asta. Una din acuzații este că am mințit când am fost întrebat de natura relației cu Silberstein. M-au întrebat care era natura relației, <<vă vedeați des, discutați des>>? Eu am spus <<sporadic>>. Zice <<păi cum sporadic, că uitați avem înregistrări și se dovedește că două luni la rând ați vorbit o dată într-o lună, o dată într-o lună>>. Și ce-am a vorbit? Salut, venise la București, el a fost consilierul meu în perioada când eram prim ministru, și discuția e în felul următor: <<Bună ziua! Bună ziua! Ce faci? Sunt la București. A, ce bine!>> Mă întreabă <<ce faceți, aveți timp să bem o cafea>>? <<Da>>, îi spun eu, <<cu plăcere, luni ne vedem la o cafea>>. Luni vorbim din nou și eu îi spun <<îmi pare rău nu mai putem să ne întâlnim că sunt ocupat, mai vorbim peste o lună>>. Și spune <<nu erau sporadice, asta înseamnă că era o legătură care era întreținută consistent>>", a mai precizat copreședintele ALDE.

Totodată, el a afirmat că autoritățile au început urmărirea penală împotriva sa înainte ca ancheta să fie declanșată oficial. „Au început să mă înregistreze, m-au chemat anul acesta <<ca martor>> ca să îmi folosească depoziția ca martor, să o coreleze eventual cu înregistrările, chiar dacă nu au niciun fel de suport și după aceea să mă transforme în acuzat", a mai spus Tăriceanu.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă