8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportCălin Popescu Tăriceanu, despre o discuție pe tema viitorului UE: Este necesară....

Călin Popescu Tăriceanu, despre o discuție pe tema viitorului UE: Este necesară. Cadrul cel mai potrivit este o dezbatere la Parlament, la care președintele Ioahannis este mai mult decât binevenit

Șeful Senatului și copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat, luni, că este dispus să participe la o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, pe tema viitorului Europei. Cu toate acestea, el consideră că o astfel de discuție ar trebui să aibă loc în cadrul unei „dezbateri mai ample în Parlament”.

„O astfel de discuție este nu oportună, este necesară în România, dar cel mai potrivit cadrul îl consider că este o dezbatere la Parlament, la care președintele este, aș spune, mai mult decât binevenit. Prezența lui ar fi necesară având în vedere că a participat la reuniunea Consiliului European de la Roma și având în vedere că în toate Parlamentele din țările europene se organizează astfel de dezbateri. Eu am fost în urmă cu o săptămâna la Roma la Conferința președinților Parlamentelor din UE (…) și cu toții am fost de acord asupra utilității, asupra necesității unor astfel de dezbateri în Parlamentele naționale. Dacă președintele dorește să informeze partidele parlamentare asupra conținutului discuțiilor, sigur că eu sunt dispus să dau curs unei astfel de invitații, dar, așa cum am spus, o astfel de discuție nu trebuie să excludă o dezbatere mai amplă în Parlament, care este principala instituție democratică și cea mai reprezentativă a oricărei țări", a precizat Călin Popescu Tăriceanu, luni, Parlament, după ședința coaliției de guvernare.

Președintele Klaus Iohannis a precizat, sâmbătă, la Roma, că îi va invita pe politicienii din România la discuții privind viitorul Europei.

„După ce vom termina această festivitate de la Roma, voi invita și voi provoca politicienii de acasă la discuții în multiple formate pentru a vedea cum vede lumea politică de la noi viitorul Europei. Și am de gând să fac acest lucru. Dacă se va întâmpla la Snagov sau la București sau în altă parte, vom vedea. Dar da, am intenția să particip la formate și să încurajez formate de discuții pentru a avea o energie pozitivă în definitiv în acest demers. Este clar că noi vrem să jucăm un rol pozitiv", a precizat președintele Iohannis.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă