12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportCamera Deputaților, dată în judecată de o femei. Care este motivul

Camera Deputaților, dată în judecată de o femei. Care este motivul

Camera Deputaţilor a fost dată în judecată de cetățeanca Ioana Nadolu, deoarece nu a primit în termen legal, datele solicitate cu privire la incompatibilitatea deputatului PSD Constantin Adăscăliţei, alături de care este asociat la societăţi comerciale, relatează Mediafax

Secretarul Camerei, deputatuli Niculae Mircovici a precizat, luni, după şedinţa conducerii Camerei, că Biroul Permanent a primit o scrisoare de la Comisia juridică în legătură cu această acţiune, iar secretarul general al Camerei urmează să facă întâmpinarea faţă de această acţiune.

”Am primit o scrisoare din partea Comisiei juridică în legătură cu o doamnă, Ioana Nadolu, care a dat în judecată Camera Deputaţilor pe considerentul că nu a primit la timp nişte date pe care le-a solicitat. S-a trimis la secretarul general pentru a face în termenul legal întâmpinarea faţă de această acţiune. Doamna este un cetăţean care are nişte drepturi constituţionale, aşa cum le are fiecare, şi s-a simţit lezată în sensul în care nu a primit în termneul legal nişte informaţii pe care le-a solicitat”, a precizat Mircovici.

Citește și: Camera Deputaţilor a respins legile Big Brother

În acţiunea îndreptată împotriva Camerei Deputaţilor se arată că, în data de 18 iulie 2014, Ioana Nadolu a sesizat Camera Deputaţilor, Comisia juridică, în legătură cu ”faptele de administrare ale unor societăţi comerciale, fapte întreprinse de către Adăscăliţei Constantin, care se încadrează în situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege”.

Nadolu a precizat că are, alături de Constantin Adăscăliţei, calitatea de asociat în cadrul unor societăţi comerciale cu sediul în Iaşi şi această situație ar fi încompatibil cu exercitarea calităţii de deputat.

”Întrucât până în data de 21 noiembrie 2014, pârâtele nu au dat curs sesizării mele, am revenit la acea dată cu solicitare pentru a fi informată cu privire la stadiul în care se află plângerea pe care am formulat-o încă de la data de 18 iulie 2014. Precizez că nici până în prezent nu a dat curs plângerii pe care am formulat-o. Pe cale de consecinţă, întrucât sesizarea înaintată pârâtelor este legitimă şi fundamentată, iar pârâtelor le incumbă obligaţia în baza legii să o cerceteze şi soluţioneze, emitând un act administrativ în consecinţă, obligaţie pe care înnsă nu şi-au îndeplinit-o în mod voit şi nejustificat, vă rog să admiteţi această acţiune astfel cum a fost formulată”, se arată în acţiune.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă