11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportCamera Deputaților a decis: Parlamentarii nu pot avea funcții de conducere în...

Camera Deputaților a decis: Parlamentarii nu pot avea funcții de conducere în firme care desfășoară activități comerciale

Camera Deputaților a adoptat, marți, o lege care prevede că parlamentarii sunt incompatibili cu exercitarea funcţiilor de preşedinte, vicepreşedinte, director, administrator, membru al CA sau cenzor la societăţile reglementate de Legea 31/1990 care desfăşoară „efectiv" activităţi comerciale, informează Mediafax.

„Calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, care desfăşoară sistematic şi efectiv activităţi comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare şi la instituţiile publice”, potrivit proiectului de Lege pentru modificarea art.82 alin.(1) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 185 de voturi „pentru" şi 95 de voturi „împotrivă".

Camera Deputaţilor este for decizional.

Cele mai citite

Ciolacu transmite că soarta colaborării dintre PSD și PNL se discută pe 10 iunie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, marţi, că pe data de 10 iunie, ziua de după alegerile locale şi europarlamentare, va avea loc...

Impactul Plafonării Prețurilor asupra Ratei Inflației: Analiza Politicilor PSD

Introducere la Contextul Economic Actual Banca Națională a României (BNR) a publicat recent un raport care arată că măsurile de plafonare a prețurilor inițiate de...

Interpol l-a plasat în căutare internațională pe Mohamed Amra, ai cărui complici au ucis doi polițiști

Organizația internațională a poliției, INTERPOL, l-a plasat la rubrica "Wanted persons" ("Persoane căutate") pe Amra Mohamed (30 de ani), arestatul care a fugit de...
Ultima oră
Pe aceeași temă