15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportUPDATE: Fostul deputat UDMR Attila Varga, avizat favorabil pentru funcția de judecător...

UPDATE: Fostul deputat UDMR Attila Varga, avizat favorabil pentru funcția de judecător la CCR

UPDATE 13.11: Situația lui Mona-Lisa Neagoe, care nu s-a prezentat la audierile pentru un post de judecător la Curtea Constituţională, va fi evaluată de Biroul permanent, informează Agerpres.

„Vom înainta un raport către Biroul permanent în care spunem că au fost două candidaturi, a fost audiat numai unul care a fost prezent şi a obţinut aviz favorabil pentru numirea ca judecător la CCR. A doua propunere, din partea PNL, nu a putut fi prezentă la audieri. Depinde ce decide grupul parlamentar PNL, ce face săptămâna viitoare, că mai aveţi timp, sau să decidă Biroul permanent”, a spus vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica. 

El a adăugat că membrii comisiei au aşteptat-o pe Neagoe 50 de minute iar aceasta nu a venit şi nici nu a anunţat că are probleme şi nu poate ajunge la audiere. 

„Am înţeles că dânsa este la Senat, că ar fi propusă de grupul PNL şi din partea Senatului, mă rog, este o invenţie aici că poţi să candidezi. Legea spune foarte clar, îţi dă procedurile, candidezi pentru Cameră, propuneri pentru Cameră – separat, propuneri pentru Senat – separat. Din colegialitate şi din corectitudine am zis totuşi să punem în discuţie şi candidatura doamnei Neagoe”, a menţionat Nica. 

La rândul său, deputatul PSD Eugen Nicolicea a arătat că în cazul propunerilor pentru CCR “audierea este obligatorie”. 

„CCR a emis o decizie în care a spus că nu atât votul din comisie este important ca rezultat, pentru că oricum este facultativ, dar respectarea procedurii, adică audierea este obligatorie. Fără audiere nu intri în plen, aceeaşi procedură este şi la miniştri”, a arătat Nicolicea. 

UPDATE 12.49: Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, miercuri, candidatura fostului deputat UDMR Attila Varga pentru un mandat de judecător al Curţii Constituţionale, în timp ce Mona-Lisa Neagoe, propunerea PNL, a lipsit de la audieri, informează Agerpres.

El a obţinut 13 voturi „pentru” şi șapte „împotrivă”. Candidatura sa urmează a fi supusă votului plenului Camerei Deputaţilor. 

Attila Varga a fost propus de grupul UDMR. 

UPDATE 12.09: Candidații propuși pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pe locul lui Valentin Zoltan Puskas, căruia îi expiră mandatul, sunt: senatorul Ioan Chelaru, din partea PSD, Mona-Lisa Neagoe, din partea PNL, şi senatorul Florina Ruxandra Jipa, potrivit unor surse parlamentare citate de Agerpres.

Comisia juridică a Senatului urmează să întocmească, miercuri, un raport privind candidaţii pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, care va fi supus plenului Senatului săptămâna viitoare. 

Biroul permanent al Senatului a stabilit în 18 aprilie ca procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituţională a României în locul lui Valentin Zoltan Puskas să aibă loc până pe data de 1 iunie. Potrivit vicepreşedintelui Senatului, Ioan Chelaru, Curtea Constituţională a declanşat procedura de numire a trei judecători având în vedere că în data de 13 iulie expiră mandatele lui Augustin Zegrean, Tudorel Toader şi Valentin Puskas. 

Preşedinţia va numi un judecător în locul actualului preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, Camera Deputaţilor va numi în locul lui Tudorel Toader, iar Senatul în locul lui Valentin Zoltan Puskas. 

Conform procedurii, Biroul permanent va trimite grupurilor parlamentare şi parlamentarilor scrisoarea Curţii prin care declanşează procedura de nominalizare. După nominalizare, grupurile parlamentare trimit la Comisia juridică propunerile. Comisia va întocmi un raport, care se va vota în plen, decizia fiind luată cu majoritate simplă.

————–

Attila Varga şi Monalisa Neagoe, propuşi pentru a ocupa o funcţie de judecător la Curtea Constituţională a României (CCR) sunt audiați, miercuri, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, informează Agerpres.

Attila Varga a fost propus de UDMR, iar Monalisa Neagoe a fost propusă de PNL. 

Comisia juridică va decide prin vot care dintre cei doi va primi aviz pentru a merge mai departe, adică la votul din plenul Camerei Deputaţilor pentru a ocupa funcţia de judecător la CCR, la propunerea Parlamentului. 

Pentru trei dintre judecătorii CCR, în 2016 se încheie mandatul: președintele Augustin Zegrean, numit de șeful statului de atunci, Traian Băsescu, pentru Valentin-Zoltán Puskás, numit de Senat la propunerea UDMR și pentru Tudorel Toader, numit de Camera Deputaţilor la propunerea PNL.

Curtea Constituţională este alcătuită din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă