11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportCazanciuc: Afirmaţia lui Băsescu despre un "ziarist important" afectează credibilitatea magistraţilor

Cazanciuc: Afirmaţia lui Băsescu despre un “ziarist important” afectează credibilitatea magistraţilor

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu conform cărora "decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important" sunt de natură să afecteze credibilitatea magistraţilor, informează Mediafax.

"Orice informaţii cu privire la judecători şi procurori, mai ales când vin de la un oficial, şi orice suspiciune sunt de natură să afecteze credibilitatea. Se câştigă foarte greu credibilitatea, prin mult efort, şi se pierde foarte uşor", a mai spus Robert Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei a adăugat că astfel de afirmaţii precum cele făcute de şeful statului, lansate în spaţiul public fără a exista "chestiuni mai concrete", nu sunt de natură să contribuie la creşterea prestigiului justiţiei.

Robert Cazanciuc a adăugat, legat de afirmaţiile şefului statului, că ar trebui sesizată Inspecţia judiciară, care ar trebui să analizeze declaraţiile.

"Inspecţia judiciară are propriile proceduri, chiar şi atunci când informaţiile par să fie mai puţine", a mai spus ministrul.

Şi judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a cerut, miercuri, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu, potrivit cărora anumite "decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important".

Afirmaţiile preşedintelui a fost făcută în context în care acesta a vorbit despre "sistemul" la care a făcut referire în declaraţii ale sale anterioare, precizând că "reminiscenţele vechi s-au transferat şi generaţiei noi şi s-ar putea să vedeţi cum decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă