16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSportCazul premierului Ponta a fost DISCUTAT în Parlamentul European

Cazul premierului Ponta a fost DISCUTAT în Parlamentul European

Cristian Buşoi, europarlemantar: Justiţia din România se confruntă cu noi încercări de modificări ale prevederilor care se referă la corupţie.

Monica Macovei, europarlamentar: Avem o problemă cu faptul că nu se ridică imunitatea primului ministru Victor Ponta. Sunt 23 de proiecte de lege prin care se modifică Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Sunt Coduri noi. În mod normal, vezi ce probleme au şi în următorii ani le corectezi. Însă, dintr-o dată, există din partea parlamentarilor puterii, parlamentarii PSD, iniţiative prin care să se oprească investigaţiile. Independenţa justiţiei este în pericol.

***

Dosarul penal al premierului român, Victor Ponta, este discutat în aceste momente în Comisia pentru Libertăţi Civile a Parlamentului European de la Bruxelles.

Încă de la începutul lunii iunie, Manfred Weber, președintele Grupului PPE, a cerut să fie analizată situaţia în care se află premierul Ponta faţă de care Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală pentru fapte de corupţie. 

"Situația din România este îngrijorătoare. Este inacceptabil că PSD vrea să blocheze cercetările. Direcția Națională Anticorupție trebuie lăsată să investigheze spre a aduce lumină în cazul acuzațiilor grave aduse lui Ponta", declarat atunci Manfred Weber.

ştire în curs de actualizare

 

Cele mai citite

Zelenski, din Harkovul devastat, îi îndeamnă pe Biden și Xi să participe la summitul pentru pace

Președintele Volodymyr Zelenski a făcut apel la președintele american Joe Biden și la liderul chinez Xi Jinping să participe la summitul pentru pace, în...

NATO ar pregăti o misiune într-o țară din afara Alianței. Ungaria a refuzat să participe, România ar accepta să apere Republica Moldova

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a dezvăluit că NATO lucrează la un scenariu pentru o acțiune într-o țară din afara Alianței, acțiune la care Ungaria...

Charles Leclerc câștigă Marele Premiu al Principatului Monaco

Pilotul monegasc Charles Leclerc, reprezentând echipa Ferrari, a obținut duminică prima sa victorie în carieră în Marele Premiu al Principatului Monaco, marcând astfel a...
Ultima oră
Pe aceeași temă