9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportUPDATE. CCR a amânat dezbaterea privind excepția de neconstituționalitate a Legii dării...

UPDATE. CCR a amânat dezbaterea privind excepția de neconstituționalitate a Legii dării în plată

UPDATE 15.36: Curtea Constituţională a decis, marţi, să amâne dezbaterile pe tema Legii dării în plată, urmând ca discuţiile şi pronunţarea să fie făcute într-o şedinţă ulterioară, potrivit News.ro.

——

Legea dării în plată ajunge, marți, la Curtea Constituțională. Astfel, vor fi discutate 33 de dosare în care băncile au ridicat excepții de neconstituționalitate cu privire la acest act normativ, dintr-un totat de perse 500 de sesizări, de când a intrat în vigoare, informează News.ro.

În şedinţa publică de marţi va fi discutată Legea dării în plată, în urma sesizărilor băncilor asupra actului. Pe ordinea de zi figurează 33 de dosare pe tema acestei Legi, urmând să fie audiaţi reprezentanţi ai băncilor, care vor expune argumente în favoarea declarării unor prevederi din lege neconstituţionale. Potrivit uzuanţei, CCR ar putea conexa toate aceste dosare, având în vedere că se referă la aceeaşi lege, iar criticile ridicate de avocaţii băncilor sunt similare.

În total, peste 500 de sesizări au fost făcute de reprezentanţii băncilor la acest act normativ, urmând ca judecătorii Curţii să decidă dacă marţi vor prelua criticile ridicate în toate aceste cazuri sau le vor dezbate în separat. Numărul sesizărilor s-a dublat în mai puţin de o lună. La mijlocul lunii septembrie, existau aproximativ 250 de astfel de sesizări.

În unele dosare au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate cu privire la Legea dării în plată în ansamblu, însă majoritatea se referă la câteva articole precise. Printre cele mai contestate prevederi din lege se află cea privind aplicarea legii atât asupra contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a dării în plată, cât şi asupra contractelor încheiate după această dată. Băncile ar putea invoca astfel elemente de neconstituţionalitate cu privire la un posibil efect retroactiv al legii, fapt interzis de Constituţie.

O altă prevedere contestată este cea prin care darea în plată devine posibilă prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Băncile au ridicat excepţii de neconstituţionalitate şi cu privire la articolele care stabilesc paşii de urmat pentru deschiderea unei proceduri de dare în plată, precum şi cu privire la criteriile de eligibilitate. Nicio bancă nu a ridicat însă critici de neconstituţionalitate cu privire la exceptarea programului „Prima Casă” din lege, aşa cum avertizau iniţiatorii şi susţinătorii legii că se va întâmpla în cazul în care este introdusă o astfel de excepţie în text.

Legea dării în plată a intrat în vigoare pe 13 mai. Potrivit prevederilor Legii, în cazul în care titularul nu mai poate plăti ratele, va trimite o notificare băncii prin care anunţă că vrea să îi transmită dreptul de proprietate. Din acel moment, persoana nu va mai fi datoare băncii, iar banca nu va mai avea dreptul să recupereze întreaga valoare a împrumutului oferit, ci ar rămâne doar cu casa. Nu se va putea duce către alte proprietăţi ale debitorului sau către alte venituri ale acestuia. Persoanele care vor putea beneficia de această lege trebuie să fie consumatori persoane fizice, cu credite imobiliare/ipotecare de maxim 250.000 de euro, inclusiv credite de nevoi personale cu ipotecă, condiţia fiind ca finanţările să fi fost contractate pentru achiziţia, construcţia, extinderea, modernizarea, amenajarea sau reabilitarea unui imobil cu destinaţia de locuinţă sau garanţia să include cel puţin un imobil cu destinaţia de locuinţă.

De asemenea, legea se aplică şi debitorilor care au fost deja executaţi silit de către bănci. Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, declara, recent, că un număr de 3.398 de debitori au depus 3.907 notificări către 24 de bănci după intrarea în vigoare a legii dării în plată, valoarea creditelor aferente fiind de 1,13 miliarde lei, ceea ce reprezintă 2% din valoarea totală a împrumuturilor ipotecare. În aproape două treimi din cazuri – 64% -, valoarea creditului rămas de rambursat este mai mare decât valoarea garanţiei.

 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă