19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportCe a declarat preşedintele BCE Mario Draghi despre combaterea inflaţiei

Ce a declarat preşedintele BCE Mario Draghi despre combaterea inflaţiei

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi a declarat că BCE este pregătită să folosească toate instrumentele pentru a combate inflaţia scăzută şi a sugerat că este posibil ca la ședința din decembrie a conducerii să se adopte  noi măsuri de stimulare, informează Mediafax.

Draghi a vorbit, lîn mod specific la dobânda la depozite acordată băncilor de BCE, care este deja negativă, un indiciu că rata ar putea fi redusă mai mult la ședința din decembrie a băncii, relatează MarketWatch.

Draghi a subliniat soliditatea programului de achiziții de obligațiuni al BCE, semnal că extinderea acestuia ar puteafi parte a unui nou pachet de măsuri de stimulare.

Citeşte şi:  Oficial: Banca Centrală Europeană nu se află într-un război al valutelor

”Dacă vom conchide că riscurile pentru stabilitatea prețurilor pe termen mediu sunt de încetinire a inflației, vom acționa folosind toate instrumentele avute la dispoziție în cadrul mandatului nostru”, afirmă Draghi.

Astfel, precizările lui Draghi, susținute și de alți oficiali ai instituției, ilustrează sprijinul de la nivelul conducerii pentru extinderea programului de suplimentare a lichidităților din piață și de reducere a dobânzii acordate pentrudepozitele băncilor la BCE.

În cadrul prgramului lansat în luna martie, BCE cumpără obligațiuni de 60 de miliarde de euro pe lună, majoritatea emise de guverne. Programul este prevăzut să se desfășoare până în septembrie 2016, dar mulți analiști se așteaptă ca BCE să continue achizițiile și după data respectivă.

Citeşte şi: BCE nu va lăsa băncile din Grecia să intre în colaps

Ținta de inflația a BCE este de aproape 2% pe an, dar indicatorul a stagnat în octombrie. Banca anticipează că inflația medie va atinge 1,7% în 2017. BCE urmează să publice noi estimări privind inflația și creșterea economică a zonei euro săptămâna viitoare.

Cele mai citite

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Spectacolul „Ținuturile joase” după Herta Müller, o inițiativă a ICR New York, deschide și închide Festivalul „Rehearsal for Truth” de la New York

Realizat în parteneriat de ICR New York și compania americană Untitled Theater Company No. 61, cu sprijinul Václav Havel Center, Bohemian Benevolent and Literary...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...
Ultima oră
Pe aceeași temă