18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportCe cadouri a primit Băsescu în 2014

Ce cadouri a primit Băsescu în 2014

Fostul președinte Traian Băsescu a primit încursul anului 2014 cadouri în valoare de aproape 2.000 de euro, cel mai scump dintre acestea fiind o iconiţă de argint, în valoare de 700 de euro.

Ppotrivit Mediafax, fostul preşedinte nu a păstrat niciunul dintre bunurile primite cu ocazia unor activităţi de protocol.

Traian Băsescu a primit anul acesta 33 de cadouri în valoare totală de 1.895 de euro (8.395 de lei), potrivit listei cu bunuri primite cu titlu gratuit, cu prilejul unor activităţi de protocol, publicată de Administraţia Prezidenţială.

Cel mai valoros cadou este o iconiţă din argint, poleită parţial cu foiţă din aur şi împodobită cu pietre semipreţioase – 700 de euro.

Traian Băsescu a mai primit un tablou cu ramă argintie, reprezentând o pictură a "Stemei României", în valoare de 120 de euro, cu ocazia unei vizite efectuate în Turcia.

Din partea preşedintelui Palestinei, Băsescu a primit un tablou pe pânză cartonată, reprezentând o moschee şi o biserică, în valoare de 100 de euro. Tot 100 de euro valorează un tablou reprezentând o frunză pictată în ramă.

Celelalte bunuri primite au o valoare mai mică de 100 de euro fiecare, mai scrie Mediafax.

Fostul preşedinte a primit un costum tradiţional specific tradiţiei rome, format din 4 fuste şi o eşarfă – 50 de euro, o machetă simulator F16 – 50 de euro, un DVD cu "Raionul Căuşeni" (R. Moldova) – 5 euro.

Pe lista cadourilor se află mai multe tablouri, plachete şi gravuri, precum şi obiecte decorative şi albume de artă.

Băsescu nu a păstrat niciun cadou, astfel că toate au rămas în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale.

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă