14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportCe distincţie a primit Călin Popescu Tăriceanu de la statul francez

Ce distincţie a primit Călin Popescu Tăriceanu de la statul francez

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, va primi distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare de la statul francez,joi,  într-o ceremonie la sediul Ambasadei Franţei în Bucureşti, potrivit unui comunicat emis de Senat.

"Călin Popescu-Tăriceanu a primit înalta distincţie a Republicii Franceze, Ordinul naţional al Legiunii de Onoare, în grad de Cavaler", distincţia fiind acordată pentru recunoaşterea importanţei contribuţiei acestuia "în dezvoltarea excelentelor relaţii dintre Franţa şi România, în diferitele funcţii publice pe care le-a ocupat până în prezent. La propunerea ministrului Afacerilor Externe și Dezvoltării Internaționale, prin decretul MAEP 15500-80D, preşedintele Franţei l-a nominalizat pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, în data de 15 ianuarie 2015, pentru acordarea Ordinului naţional al Legiunii de Onoare, în grad de Cavaler", conform sursei citate. 

Citeşte şi: Tăriceanu: Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Codul Fiscal

Ceremonia înmânării Ordinului Legiunii de Onoare are loc la sediul Ambasadei Franţei în Bucureşti, în data de 5 martie. Alături de Călin Popescu-Tăriceanu, la ceremonia decernării distincţiei şi-au anunţat prezenţa mai multe personalităţi din mediul politic sau de afaceri din România. 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă