16.7 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSportCe pretexte folosesc politicienii pentru a fugi de anchete

Ce pretexte folosesc politicienii pentru a fugi de anchete

Senatorii și deputații confruntați cu acuzații penale din partea DNA își apără imunitatea punând pe tapet chestiuni de natură sentimentală, legate de familie sau invocând divinitatea. Alții își avertizează colegii că s-ar putea să împărtășească aceeași soartă.

Cel mai recent caz este cel al deputatului PSD Cristian Rizea. Procurorii DNA au cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a politicianului, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. În fața plenului, Cristian Rizea a invocat grija sa față de un băiat pe care l-a adoptat.

„Cu toţii ştiţi că am un copil. Ceea ce nu ştiţi este că acum doi ani şi jumătate, la două ore după ce acest copil s-a născut, el a fost adoptat de către mine şi soţia mea. Acest demers se încheie în luna noiembrie a acestui an. Vă las pe dumneavoastră să decideţi dacă începând de mâine voi putea sau nu să continui această procedură de adopţie alături de soţia mea şi dacă fiul meu va avea o familie”, le-a invocat Cristian Rizea colegilor săi. Și a avut succes: deputații l-au salvat de arestarea preventivă cerută de procurori. DNA s-a mulțumit să îl plaseze pe Cristian Rizea sub control judiciar.

Deputatul a scăpat de arestare, dar s-a ales cu o controversă, după ce reprezentanții statului au contrazis afirmațiile sale. „Probabil că din cauza emoției a existat o confuzie. Am văzut declarația domnului Rizea, care a spus că este în procesul de adopție acum al copilului. Adopția copilului s-a finalizat în decembrie 2014”, a declarat Gabriela Coman, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului.

Modelul Udrea

Când deputații au trebuit să ia o decizie similară în cazul deputatului independent Elena Udrea, pentru care procurorii solicitaseră încuviințarea urmăririi penale într-un dosar în care aceasta era acuzată de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații, parlamentara a încercat să își atragă sprijinul colegilor, avertizându-i că este posibil să-i împărtășească soarta. „Dragi colegi de la putere sau din opoziţie, indiferent cât de parteneri cu sistemul vă consideraţi, fiţi convinşi că va veni şi rândul vostru, va veni vremea când vor exploda acuzaţii la adresa voastră, aşa cum mi se întâmplă mie acum”, a declarat aceasta. Elena Udrea a ținut să se solidarizeze și cu premierul de la acea vreme, Victor Ponta. „Justiţia în general şi DNA în special se amestecă în lupta politică, sacrificând chiar imaginea României. Este evident că se încearcă schimbarea Guvernului Ponta prin folosirea procurorilor”, a arătat deputata.

Voicu: „Sunt cinstit“

Alți parlamentari au invocat faptul că nu se pricep să fure. Astfel, DNA a cerut  încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri, spălare de bani. Mădălin Voicu şi-a rugat colegii să nu accepte pentru că va fi o „umilinţă îngrozitoare”, adăugând că este un „om cinstit”, și care, dacă l-ar da afară nevasta din casă, ar trebui să îşi pună un cort în curtea Parlamentului. Deputatul Mădălin Voicu a afirmat că nu crede că vreunul dintre colegii săi îl poate bănui de trafic de influenţă şi nici Nicolae Păun nu şi-ar fi permis să îl „atragă” în așa ceva, ştiind cum este „construit, educat”. „Nu am făcut niciodată o fraudă, nu am firme, carnet de conducere şi nici pe internet nu ştiu să umblu”, a susţinut Voicu. Conexiunile politice l-au ajutat pe Voicu să fie crezut pe cuvânt, deputații votând împotriva reținerii și arestării. În schimb, deputații au aprobat arestarea și reținerea colegului său de dosar, Nicolae Păun, care nu s-a adresat plenului.

Alți parlamentari au invocat sentimentele religioase. În 2015, Varujan Vosganian (fost PNL, acum la ALDE) a scăpat de urmărirea penală a DIICOT în dosarul în care este acuzat că i-a dat ilegal gaze ieftine, din producţia internă, omului de afaceri Ioan Niculae. Senatorul Varujan Vosganian a fost salvat de colegi, după ce a lăcrimat, a citit un acatist şi a scos o sticluţă cu mir pe masă. Modelul s-a dovedit unul de succes. La o lună după Vosganian, în martie 2015, anchetatorii au cerut încuviințarea reținerii și arestării senatorului Dan Șova, în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni și Rovinari.

Și acesta a ținut să invoce divinitatea în fața colegilor din Senat. „Am început această zi într-un mod foarte plăcut, împreună cu câțiva colegi la grupul de rugăciune, pentru că este Buna Vestire și vreau în primul rând să vă fac o urare: «Dumnezeu să fie cu fiecare dintre noi și să se facă așa cum o să vrea El»”, a declarat Dan Șova. Tabloul a fost completat de senatorul UNPR  Florentina Jipa, care l-a dat cu mir pe acesta, înainte de votul senatorilor privind cererea DNA de arestare preventivă. În aceste condiții, senatorii au respins solicitarea.   

„Rănită“

Divorțul, argument eșuat 

Nu toți cei care invocă probleme personale au succes în fața colegilor.

DNA a cerut arestarea și reținerea Doinei Tudor (senator PNL), acuzată de complicitate  la luare de mită, în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, este cercetat pentru luare de mită, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Acuzată că ar fi transportat sumele de bani destinate fostului ei soț, Doina Tudor a dezmințit într-un mod inedit. „Ridic două întrebări: un bărbat îndrăgostit, plecat pe un alt drum decât cel al familiei anterioare, va mai apela la serviciile celei de care se desparte? Dar o femeie în poziția mea, rănită și părăsită, mai poate fi capabilă să-l ajute pe cel care șterge trecutul și viitorul cu buretele? Cum ar putea cineva crede așa ceva?”, s-a adresat Doina Tudor colegilor din Senat. Cu toate acestea, senatorii au votat pentru reținerea și arestarea sa preventivă.

Am început această zi într-un mod foarte plăcut, împreună cu câțiva colegi la grupul de rugăciune, pentru că este Buna Vestire și vreau în primul rând să vă fac o urare: «Dumnezeu să fie cu fiecare dintre noi și să se facă așa cum o să vrea El.“ Dan Şova

 

 

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Când se dau pensiile de Paște

Întrucât bugetarii beneficiază de minivacanță între 1 și 7 Mai, distribuirea pensiilor va fi ajustată pentru a asigura că acestea ajung la beneficiari la...

Răsturnare de situație în opțiunile pentru Primăria Capitalei. Nicușor Dan a ajuns primul în intențiile de vot, înaintea lui Piedone

Nicușor Dan a ajuns primul în intențiile de vot pentru funcția de primar general al Capitalei iar principalul său contracandidat, Cristian Popescu Piedone, a...

Iohannis merge la zona demilitarizată dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează o vizită în Coreea de Sud, iar în prima zi a vizitei va ajunge și la zona demilitarizată aflată...
Ultima oră
Pe aceeași temă