10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportCe spune Klaus Iohannis despre legea pensiilor speciale

Ce spune Klaus Iohannis despre legea pensiilor speciale

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, după consultările cu partidele parlamentare, despre iniţiativa privind pensiile speciale ale parlamentarilor, că ar trebui să ne punem întrebarea dacă pensiile speciale ca şi formă ar trebui să existe, precizând că subiectul trebuie clarificat de legislativ, relatează Mediafax

“Dacă pensiile se impun sau nu e o discuţie care ar fi trebuit să pornească de la situaţia mai generală, dacă este bine să existe pensii speciale sau dacă nu este bine. Din păcate, constat că iarăşi se ajunge la a discuta anumite chestiuni importante foarte personalizat. Ar fi excelent dacă cu această ocazie în Parlament chestiunile ar fi tranşate un pic la modul mai general”, a spus preşedintele Iohannis.

Citește și: Klaus Iohannis: Nu promulg legi care încalcă principii constituționale

El a menţionat că ”ar trebui să ne gândim dacă pensiile speciale ca şi formă trebuie să existe, pentru ce ar mai trebui să existe sau dacă se rămâne la sistemul general”.

”Aştept cu mare interes această chestiune să fie clarificată de cei care sunt aleşi pentru a o clarifica. Politica la modul general în acest domeniu ar fi bine să fie definită de Guvern”, a mai declarat Iohannis.

Întrebat dacă va promulga o lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în cazul în care aceasta ar fi adoptată, şeful statului a răspuns că aşteaptă să vadă ce se întâmplă în Parlament.

“După ştiinţa mea, nici nu s-au lămurit parlamentarii, dacă iniţiază sau nu, cine rămâne pe listă şi cine se retrage”, a spus el.

Cele mai citite

Doliu în fotbalul românesc! A murit o legendă a Universității Craiova

Florin Oprea, portarul cu care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană a României în sezonul 1973-1974, a decedat astăzi, la 76 de...
00:01:00

China emite cea mai severă avertizare pentru ploi torențiale după inundații devastatoare

Peste 100.000 de persoane au fost evacuate în sudul Chinei din cauza ploilor abundente și a inundațiilor mortale, guvernul emițând marți cea mai înaltă...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...
Ultima oră
Pe aceeași temă