15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportCe spune Liviu Dragnea despre nominalizarea lui Ungureanu la conducerea SIE

Ce spune Liviu Dragnea despre nominalizarea lui Ungureanu la conducerea SIE

Liviu Dragnea, deputat PSD, a declarat că în PSD în PSD nu este o stare de mulţumire legată de această nominalizare.PSD nu şi-a ascuns niciodată lipsa de apreciere faţă de MRU, ştim foarte bine scandalurile în care a fost implicat cât a fost prim- ministru. Nu am discutat efectiv în partid, dar cred că va fi foarte greu să susţinem o asemenea propunere. V-am spus părerea mea, nu am apucat să vorbesc cu colegii, dar mie în vine foarte greu să cred că PSD va susţine această propunere”, a spus Dragnea, citat de Mediafax.

 

El a adăugat că, dacă propunerea lui Ungureanu s-ar fi discutat în CSAT, ar fi aflat “toată lumea” şi dacă Victor Ponta ar fi fost anunţat de această propunere, ar fi aflat şi partidul.

Dragnea a mai spus că luni va avea loc o şedinţă a coaliţiei, pentru a se discuta poziţia în privinţa nominalizării lui Ungureanu la conducerea SIE: “Luni o să avem o coaliţie şi o să vedem ce iese. Nu văd niciun motiv de ruptură, putem avea puncte de vedere diferite. Cine ştie, poate găsesc ei voturi suficiente“.

 

Cele mai citite

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă