9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportCe spune Tăriceanu despre operaţia la care va fi supus Victor Ponta

Ce spune Tăriceanu despre operaţia la care va fi supus Victor Ponta

Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, luni, că intervenția chirurgicală la genunchi la care va fi supus premierul Victor Ponta este mai uşoară decât operația prin care a trecut el, după ce a fost implicat într-un accident rutier, informează Mediafax.

”E mai uşoară a lui decât a mea. Eu am avut o operaţie mai grea, de transplant de ligament. Nu ştiu dacă el va face operaţia de transplant sau numai de reparaţie de ligamente, dar ştiu că i-am dat un sfat. I-am spus că dacă vrea să apeleze la acelaşi chirurg, care este un bun specialist şi cu recunoaştere profesională foarte mare”, a declarat Tăriceanu.

Citește și: Victor Ponta, la spital. Premierul ar putea suferi o intervenție chirurgicală

Preşedintele Senatului a spus că nu are informaţii despre starea de sănătate a premierului, susținând că a fost ”permanent” în şedinţe.

Totodată, Tăriceanu a confirmat că premierul va suporta intervenţia chirurgicală în Turcia: ”Aşa am auzit şi eu, da”.

Premierul Victor Ponta se află în Turcia pentru a se opera la genunchiul stâng, la care s-a accidentat în urma unui meci de baschet.

Luni dimineață, avocata lui Victor Ponta a fost la Direcția Națională Anticorupție, unde ar fi urmat să se prezinte premierul, urmărit penal pentru trei infracțiuni în dosarul lui Dan Șova. Potrivit unor surse oficiale, avocata ar fi cerut o amânare cu o săptămână a audierii premierului, motivând prin faptul că acesta este în Turcia, unde ar urma să se opereze la genunchi.

Joi, premierul Victor Ponta a fost la Spitalul Militar Central din București, pentru un control la genunchi, iar în urma investigațiilor medicii au stabilit că are un ligament rupt și îi sunt afectate meniscul și cartilagiul, recomandându-i o intervenție chirurgicală.

În noiembrie 2006, când era premier, Călin Popescu Tăriceanu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, în clinica sportivă Merignac de lângă oraşul francez Bordeaux.

Tăriceanu a fost operat după ce în iulie 2006 a fost implicat într-un accident rutier în comuna Petreşti din judeţul Ilfov, în timp ce se deplasa cu motocicleta Harley Davidson dinspre DN1 către localitatea Corbeanca. La un viraj la dreapta, el a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un autoturism Ford Mondeo, în urma accidentului Tăriceanu suferind o ruptură de ligamente.

Cele mai citite

ANRE: România poate avea până la 200.000 de prosumatori la finele anului

Aproximativ 200.000 de prosumatori vor fi la finalul acestui an dacă se menţine ritmul actual de creştere, de 4.000-5.000 de prosumatori pe lună, ceea...

Ciucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din Parlament

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii PNL și PSD, s-au fotografiat alături de patriarhul Daniel și au publicat aceste poze pe conturile lor de...

Liberalii Nicu Bitea și Cosmin Șandru, achitați de ICCJ în faimosul proces cu deputatul AUR, Titi Stancu

După doi ani și jumătate de la plângerea făcută de parlamentarul AUR Titi Stoica împotriva domnilor Nicu Bitea și Cosmin Șandru, din PNL Timiș,...
Ultima oră
Pe aceeași temă