12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportCei mai căutați parlamentari

Cei mai căutați parlamentari

În jur de 60 de senatori și deputați din cei 580 au probleme cu legea. În majoritatea cazurilor, colegii parlamentari s-au mobilizat pentru a-i feri de cercetările procurorilor.

Confruntați cu o avalanșă de dosare penale, parlamentarii au dezvoltat, în timp, strategii din ce în ce mai rafinate de salvare a colegilor cu probleme. Repertoriul s-a dovedit unul extrem de vast: amânări repetate, invocarea unor chichițe procedurale, provocarea lipsei de cvorum și, în cele din urmă, respingerea prin vot a solicitărilor de ridicare a imunității.

Pentru aleși, protecția legală în fața procurorilor este organizată pe două paliere. Foștii și actualii miniștri care sunt și parlamentari nu pot fi urmăriți penal fără aprobarea Camerei din care fac parte. Așa au scăpat de urmărirea penală demnitari precum Daniel Chițoiu, Varujan Vosganian, Laszlo Borbely sau Victor Paul Dobre. Cei care nu au avut sau nu au calitatea de ministru pot fi urmăriți penal, dar nu pot fi arestați, reținuți sau percheziționați fără aprobarea Legislativului. Printre cei care au scăpat de arestare se numără politicieni precum Vlad Cosma sau Florin Popescu. În cazurile în care faptele nu erau acoperite de imunitate, cum ar fi fraudarea referendumului, pe care Liviu Dragnea a dirijat-o, potrivit procurorilor, într-un moment în care nu era parlamentar, s-au folosit alte procedee. Procurorul care a finalizat dosarul, Lucian Papici, a fost schimbat din funcție.

Nu pot fi urmăriți penal

– Deputatul PNL Daniel Chițoiu. Fostul ministru al Finanțelor este acuzat de abuz în serviciu și constituire de grup infracțional organizat în dosarul ASF-Carpatica. Camera Deputaților a respins începerea urmăririi penale.

– Senatorul PNL Varujan Vosganian. Fostul ministru al Economiei este acuzat de subminarea economiei naționale în dosarul „Gaze ieftine pentru Niculae“. Senatul a respins în septembrie 2013 cererea DIICOT de începere a urmăririi penale.

– Deputatul UDMR Laszlo Borbely. El a fost suspectat de două infracţiuni de trafic de influenţă şi de fals în declaraţii, conform DNA. În septembrie 2012, parlamentarii au respins urmărirea penală în cazul său.

– Deputatul PNL Victor Paul Dobre. A fost acuzat de abuz în serviciu în dosarul referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. În septembrie 2012, parlamentarii au respins urmărirea penală în cazul său.

– Deputatul PLR Ovidiu Silaghi. A fost acuzat de DNA că, în 2012, în calitate de ministru al Transporturilor, ar fi luat mită de 200.000 de euro de la omul de afaceri Nelu Iordache. Camera Deputaţilor a scăpat de un vot pe cererea DNA de avizare a începerii urmăririi penale pentru că Ovidiu Silaghi şi-a dat demisia, în septembrie 2013. După ce Silaghi a devenit eurodeputat, DNA s-a adresat Parlamentului European, fără a obține un rezultat. Ulterior, Silaghi a revenit în Parlamentul de la București, dar DNA nu a adresat o nouă cerere.

– Senatorul PSD Ecaterina Andronescu. DNA a solicitat aprobarea urmăririi penale în dosarul Microsoft pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. Senatorii din Comisia juridică au amânat discuția pentru 28 octombrie.

– Senatorul PSD Șerban Mihăilescu. Și el beneficiază de amânarea de la Comisia juridică a Senatului, în același dosar, fiind acuzat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influență și spălare de bani.

Salvați de arestare

– Deputatul PSD Vlad Cosma. Este trimis în judecată, fiind acuzat de trafic de influență, într-un dosar în care este acuzat și tatăl său, Mircea Cosma, președintele CJ Prahova. Deputații PSD, UNPR și PC au blocat arestarea preventivă a lui Vlad Cosma.

– Deputatul PMP Florin Popescu. Trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupție în care este acuzat că ar fi primit mită pui în valoare de 485.000 lei pentru a-i împărți alegătorilor la alegerile locale din 2012. Parlamentul a respins arestarea preventivă.

– Deputatul Ion Stan, demisionar din PSD. Procurorii DNA l-au trimis în judecată, acuzându-l de două infracțiuni de trafic de influență. Parlamentarii au respins, în decembrie 2012, arestarea lui Ion Stan.

– Deputatul UNPR Titi Holban. A scăpat de arestarea preventivă, cererea procurorilor fiind respinsă pe 2 iulie. Holban este suspectat de trafic de influenţă, după ce ar fi luat şpagă 10.000 de euro.

– Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc. Este urmărit penal pentru trafic de influență după ce a încercat să obțină informații dintr-un dosar ce-l viza. De asemenea, i-a promis colegului său Dan Șova sprijin pentru șefia PSD dacă va interveni pe lângă ministrul Justiției pentru legea amnistiei. El este urmărit penal și în dosarul retrocedărilor ilegale. Hrebenciuc și-a anunțat demisia din Camera Deputaților, dar aceasta va deveni operativă doar la reunirea plenului; până atunci el nu poate fi arestat.

– Deputatul PSD Ioan Adam. Acu­zat în dosarul retrocedărilor pentru infracțiunile de instigare la abuz în serviciu, constituire a unui grup infracțional organizat, Comisia juridică a amânat votul privind arestarea sa.

– Deputatul PC Ioan Diniţă. Este cercetat în dosarul contractelor acordate ilegal de CJ Braşov. Luni nu s-a întrunit cvorumul la Camera Deputaţilor, astfel că Diniţă este liber cel puţin până pe 27 octombrie când plenul se va reuni din nou.

Urmăriți penal

– Senatorul PSD Ilie Sârbu. Este urmărit penal în dosarul retrocedărilor pentru infracțiunea de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid.

– Senatorul PSD Dan Șova. Urmărit penal pentru fapte de corupție în urma contractelor semnate cu complexurile energetice Turceni și Rovinari. De asemenea, este urmărit penal pentru trafic de influență după ce ar fi acceptat solicitarea lui Viorel Hrebenciuc de a interveni pentru legea amnistiei și grațierii, în schimbul sprijinului pentru șefia PSD.

– Deputatul PDL Ioan Oltean. Este urmărit penal din septembrie 2013, pe motiv că şi-ar fi folosit funcţiile deţinute în partid pentru a exercita influenţă asupra unor demnitari pentru ca licitaţiile să fie câştigate de anumite firme, iar primăriile conduse de democrat-liberali să primească fonduri pentru diferite proiecte.

– Deputatul PMP Valerian Vreme. DNA îl acuză de abuz în serviciu în dosarul licențelor Microsoft în perioada în care a condus Ministerul Comunicațiilor (septembrie 2010-februarie 2012). Urmărirea sa penală a fost avizată de Camera Deputaților pe 13 octombrie.

– Senatorul PSD Alexandru Mazăre. Este acuzat de complicitate la luare de mită și fals în declarații, pentru că nu a declarat un cont deschis în Israel în care o societate comercială a virat 80.000 de euro.

– Senatorul PSD Nicolae Bădălău. Acuzat de trafic de influență pentru că ar fi apărat interesele unei rețele infracționale care viza monopolizarea producției și desfacerii produselor din carne. Bădălău ar fi primit pulpe, piept și ficat de pui de la una din firmele implicate.

– Deputatul PNL Dorinel Ursărescu. Procurorii DNA au început urmărirea penală într-un dosar de evaziune fiscală cu combustibili. Deputatul este acuzat că ar fi protejat o reţea de evazionişti.

– Senatorul PSD Sorin Constantin Lazăr. Urmărit penal sub acuzația de abuz în serviciu.

– Senatorul PSD Alexandru Cor­doș. El este acuzat de infracțiunea de favorizare a făptuitorului, după ce a avertizat persoane dintr-un dosar penal că le sunt interceptate convorbirile.

– Deputatul PSD Adrian Simionescu. Este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută și complicitate la evaziune fiscală.

– Deputatul PSD Mircea Drăghici. Urmărit penal în același dosar cu președintele CJ Argeș, Constantin Nicolescu, acuzat de obținerea de foloase necuvenite.

– Deputatul PDL Alin Popoviciu. Este acuzat de abuz în serviciu, conflict de interese și instigare la abuz în serviciu.

– Deputatul PDL Cornel Sămărtinean. Urmărit penal în același dosar cu Alin Popoviciu.

Trimiși în judecată

– Deputatul PSD Liviu Dragnea.  Trimis în judecată în octombrie 2013 de procurorii DNA, fiind acuzat de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Cel care a finalizat dosarul, procurorul Lucian Papici, a fost revocat de către procurorul general Tiberiu Nițu din funcția de șef al Secției I a DNA.

– Senatorul PNL Corneliu Dobrițoiu. Procurorii DNA l-au trimis în judecată în legătură cu achiziționarea, în condiții nelegale, a unor locuințe de serviciu de la MApN la preț subvenționat.

– Senatorul PSD Victor Mocanu.  Trimis în judecată în decembrie 2013 fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru o serie de contracte încheiate în perioada în care conducea CJ Buzău.

– Deputatul PSD Marian Ghiveciu. A fost trimis în judecată în decembrie 2011 de procurorii DNA, sub acuzaţia de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. 

– Senatorul PC Mircea Banias.  Este acuzat de trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat și de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

– Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu. Trimis în judecată în aprilie 2014, pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de ope­rațiuni financiare incompatibile cu funcția și dare de mită.

– Senatorul PSD Ovidiu Marius Isailă. A fost trimis în judecată în iulie 2014, în sarcina acestuia reținându-se trei infracțiuni de trafic de influență.

– Deputatul PNL Costin Gheorge. Trimis în judecată pentru fals în declarații, fals intelectual și fals în îns­crisuri sub semnatură privată.

– Fostul senator PNL Iosif Secăşan. Și-a dat demisia din Parlament și a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la dare şi luare de mită.

– Senatorul PP-DD Ionel Agrigoroaei. Este învinuit de fals şi de înşelăciune pentru că, alături de alţi trei membri ai familiei şi încă trei complici, ar fi contractat cu acte false patru credite, în valoare totală de 434.707 euro.

– Senatorul PNL Dan Popescu. Trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, luare de mită, neglijenţă în serviciu.

Condamnați fără decizii definitive

– Deputatul PSD Miron Mitrea. Pe 15 octombrie, ICCJ l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul de corupție privind lucrările de construcție făcute la locuința mamei sale. Decizia nu este definitivă.

– Deputatul UNPR Monica Iacob Ridzi. Ea a fost condamnată, luni, de ICCJ, la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, decizia nefiind definitivă.

Condamnați definitiv cu suspendare

– Senatorul PNL Tudor Chiuariu. Fostul ministru al Justiției a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare în ianuarie 2014.

– Deputatul PDL Mircia Muntean. În luna septembrie a anului 2013, a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 4 ani de închisoare cu suspendare şi la plata unor despăgubiri de peste 330.000 de dolari, într-un proces în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice.

– Deputatul PNL Grigore Crăciunescu. A fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru că, în perioada în care a fost primar al municipiului Paşcani, a încheiat nouă acte cu firme al căror reprezentant era fiul său, unul vizând concesionarea unui teren la un preţ subevaluat.

– Deputatul PNL Ștefan Thuma. A fost condamnat definitiv de instanța supremă la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru fapte de corupție.

Condamnați definitiv cu executare

– Deputatul PNL Relu Fenechiu. Instanța supremă l-a condamnat definitiv, în ianuarie 2014, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul“.

– Deputatul PNL Gigi Becali. Condamnat definitiv în iunie 2013 la 3 ani de închisoare pentru dare de mită și fals în înscrisuri în dosarul „Valiza“.

– Senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu. A fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 4 luni închisoare în dosarul Rompetrol.

– Deputatul PC Coman Gheorghe.  ICCJ l-a condamnat definitiv în aprilie 2014 la 1 an cu închisoare, fiind acuzat de folosirea influenței de către un om politic pentru a obține bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Parlamentari cu probleme de integritate

Pe lângă parlamentarii luați în vizor de procurori, alți aproximativ 15 aleși au probleme penale în urma unor procese cu Agenția Națională de Integritate (ANI).

Astfel, senatorul PNL Daniel Akos Mora, fost consilier judeţean de Mureş, a fost condamnat definitiv pentru incompatibilitate, dar colegii parlamentari au refuzat să îi vacanteze mandatul. Instanţa supremă a condamnat-o pe Oana Niculescu-Mizil, deputat PSD, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce și-a angajat mama la biroul parlamentar. Decizia nu este definitivă. La rândul său, senatorul Sorin Lazăr a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

Printre parlamentarii cercetati penal pentru conflict de interese se mai numără: Anghel Stanciu (deputat PSD), Stelică Iacob Strugaru (deputat PDL), Sonia-Maria Drăghici (deputat PSD), Mihai Radan (deputat, reprezentantul croaţilor), Longher Ghervazen (deputat minorităţi), Peto Maria Csilla (deputat UDMR), Pal Arpad (deputat UDMR), Florin Pâslaru (deputat PSD), Vasile Gliga (deputat PSD), Cindrea Ioan (PSD), Kerekes Karoly (UDMR), Lazăr Sorin Constantin (senator PSD), Marian Neacşu (deputat PSD), Mate Andras Levente (deputat UDMR).

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Ciucă și Ciolacu caută alt candidat pentru Primăria Capitalei, în locul lui Cîrstoiu

Liderii PNL și PSD, în frunte cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, sunt reuniți la Palatul Victoria, unde caută un alt candidat la Primăria...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Minaur Baia Mare, eșec drastic în turul semifinalei Cupei EHF

Minaur Baia Mare a pierdut prima manșă a semifinalei din EHF European Cup, disputată în deplasare, cu echipa islandeză Valur Reykjavik, cu scorul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă