23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportCererea de urmărire penală pe numele Rovanei Plumb, la Parlament

Cererea de urmărire penală pe numele Rovanei Plumb, la Parlament

Cererea de urmărire penală a ministrului Rovana Plumb a fost transmisă, miercuri, Comisiei juridice, care urmează să estimeze timpul necesar pentru evaluare, audieri şi raport, a declarat secretarul PSD al Camerei Deputaţilor Ioana Bran, la finalul şedinţei Biroului Permanent, potrivit Mediafax.

„Scrisoarea procurorului general Augustin Lazăr, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care transmite cererea de urmărire penală faţă de doamna deputat Rovana Plumb, fost ministru al Mediului (…) este transmisă Comisie juridice urmând ca aceasta să estimeze timpul necesar pentru evaluare, audieri şi raport”, a declarat secretarul PSD al Camerei Deputaţilor Ioana Bran, la finalul şedinţei Biroului Permanent.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor în cazul cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea complicităţii la abuz în serviciu, în dosarul în care este vizat şi vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea CJ Teleorman.





PSD face zid în jurul miniștrilor Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, fiind pentru prima dată când Liviu Dragnea se opune pe față unei solicitări a DNA de ridicare a imunității parlamentare.

Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au susţinerea PSD, toţi membrii conducerii social-democrate cerându-le celor doi miniştri să nu demisioneze, a declarat liderul PSD Liviu Dragnea. În dosarul Belina, vicepremierul Sevil Shhaideh este urmărită penal pentru abuz în serviciu, iar pentru ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb s-a cerut aprobarea urmăririi penale din partea Camerei Deputaților.





 

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă